Balciul manualelor scolare
Haos. Multitudinea manualelor creeaza confuzie intre clienti si librari Mihnea Mihalache Fiastru Mai sunt doar cateva zile pana la inceperea anului scolar, iar starea generala de agitatie din librariile bucurestene pare sa fi ajuns in punctul maxim. Lasand la o parte preturile destul de ridicate ale rechizitelor si celor necesare pentru inceperea anului scolar, multitudinea manualelor scolare, in functie de profilul de invatamant, programa si optiunile profesorilor pentru un manual de la o editura sau alta, fac ca dialogul dintre vanzatorii din librarii si parinti sau alti clienti sa fie unul al surzilor, creandu-se confuzii generale in privinta manualelor scolare. Din doua librarii din centrul Capitalei am reusit sa intocmim o lista de preturi cu cele necesare pentru inceperea scolii. O cunoscuta librarie, situata in zona Piata Romana, are in acest moment la vanzare cam tot ce i-ar trebui unui elev, indiferent de anul de studiu, pentru inceperea anului scolar. Preturile, insa, in raport cu veniturile medii din Romania, fac ca inceperea scolii sa fie o reala investitie pentru parintii romani. Un ghiozdan oarecare costa 139 de lei, un set de rigle 13,35 lei, iar pretul unei mape variaza intre 4,20 lei si 31,80 lei. Desi nu mai sunt multe zile pana la inceperea scolii, numarul parintilor intarziati este nesemnificativ, doar cativa aflandu-se in librarie. O ascutitoare costa 2,20 lei, o radiera 2,70 lei, iar un compas 8,50 lei. Intr-o alta librarie, tot in centrul Capitalei, se gasesc si manuale scolare, iar agitatia si neintelegerile au proportii considerabile. Pe jos sunt multe pachete nedesfacute cu manuale, unele de Limba franceza, altele de Limba romana. La rechizite, un caiet costa 23,60 lei, iar un penar 18,60 lei. Daca in privinta rechizitelor situatia este destul de clara, preturile fiind fixe, iar produsele expuse, in ceea ce priveste manualele confuzia domina, un banal manual de Limba romana de clasa a III-a dand nastere unei confuzii de-a dreptul hilare. Parintii din librarie abia mai inteleg ceva din lista de manuale ce trebuie achizitionate: „Am nevoie de manuale in limba germana si un manual de Limba romana pentru clasa a III-a de la editura Corint”. „In germana?”, raspunde librarul. „Nu, in romana, manual de Limba romana”, continua. „N-avem de la Corint de Romana pentru a treia, pentru a patra mi se pare, da? nu sunt sigura”, i se raspunde. „Si mai am nevoie de toate astea”, solicita clientul aratandu-i vanzatorului intreaga lista. O astfel de situatie nici nu este greu de prevazut, avand in vedere faptul ca, doar pentru clasa a treia, exista 109 variante de manuale, caiete si culegeri, cu preturi diferite: 17 lei un manual de Limba engleza, 16 lei un manual de Matematica, 10,90 lei un manual de Limba si literatura romana etc. Pentru clasa a IX-a, de exemplu, exista 137 de variante, iar pentru clasa a XI-a, 244 de variante.