Bakar: „Scorul reflectă situaţia din teren!”
„A fost un meci interesant, bun, şi Steaua şi noi am avut ocazia să-l câştigăm şi cred că scorul reflectă situaţia din teren. Nu am fost foarte concentraţi la golul primit. Golul Stelei a venit de nicăieri, dar apoi am arătat că avem forţă şi, dacă vom câştiga următoarele două partide, ne vom califica în faza următoare. Încercăm să jucăm ca o echipă, este foarte important pentru noi”, a declarat Bakhar.
Florinel Coman a deschis scorul pentru FCSB în minutul 33 la o fază în care a speculat o imprecizie în apararea celor de la Hapoel Beer Sheva.
Oaspeţii nu au acuzat şocul şi au reuşit să egaleze înaintea pauzei prin Sahar , acesta punctând în urma unei faze fixe, rezultatul stabilit în minutul 45 fiind şi cel consemnat la finalul celor 90 de minute regulamentare.
Partida FCSB- Hapoel Beer Sheva s-a temrinat nedecis, 1-1. În urma rezultatului, FCSB a obţinut calificarea în primăvara europeană, roş-albaştrii având 10 puncte. Hapoel Beer Sheva este pe locul 3 în grupă cu 4 puncte.
Grupa G
FCSB – H. Beer Sheva 1-1
Viktoria Plzen- Lugano 4-1
Iată clasamentul Grupei G
1 FCSB 4 3 1 0 8-3 10
2 Plzen 4 2 0 2 9-8 6
3 H. Beer Sheva 4 1 1 2 5-7 4
4 Lugano 4 1 0 3 5-6 3
Cristi P.