Din pricina duratei de eliberare a vizelor de lucru, aflate încă în stadiul procesării lor de către autorităţile americane-situaţie neprevăzută atât de trupă cât şi de organizatorii turneului-, membrii popularei formaţie 3 Sud Est se văd nevoiţi să modifice datele concertelor anunţate pentru acest an, în Statele Unite.
Organizatorul seriei concertistice ce sărbătoreşte 20 de ani de la înfiinţarea grupului 3 Sud Est- este vorba de Romanian Comunity Center din Sacramento, California-, aduce la cunoştinţa susţinătorilor grupului de pe teritoriu american noi date pentru concertele care, din nefericire, nu au avut loc dat fiind acestă situaţie excepţională.
”Întrucât cererile pentru vize sunt încă în procesare, ne vedem nevoiţi să să stabilim noi date pentru spectacole. Întâlnirile concertistice cu 3 Sud Est vor avea loc în luna noiembrie, datele urmând să fie făcute publice imediat după rezolvarea problemei”, anunţă organizaţia sus amintită prin preşedintele său, nimeni alta decât solista de origine română Abigail Budak.
Alături de 3 Sud Est vor mai cânta Aurora şi Săndel Mihai, fratele popularei soliste Andra. La fix 10 ani de la ultimul lor turneu peste Ocean, 3 Sud Est pleacă peste Ocean pentru a sărbătorii două decenii de la înfiinţarea sa! Din anul înfiinţării, 3 Sud Est a fost timp de 11 ani a fost cea mai apreciată trupă românească, nu mai puţin 25 de piese au atins primele locuri ale principalelor topuri muzicale. Formaţia s-a dizolvat în 2008 dar s-a regrupat în 2014 şi, de atunci, chiar dacă recordurile sunt tot mai greu de atins, duce o activitate muzicală şi concertistică intensă.