Badantă româncă, ucisă din neatenție în Italia. Maria plecase să muncească pentru un trai mai bun
Maria Ianoș plecase la muncă peste hotare, fără să știe că acolo își va găsi sfârșitul. Românca, în vârstă de 53 de ani, muncea ca badantă în Italia de multă vreme. A murit într-o clipă de neatenție.
Maria Ianoș avea 53 de ani și muncea ca badantă în Italia, în orașul Pordenone. Plecase în străinătate să-și câștige existența și pentru o viață mai bună. Românca a murit, într-o clipă de neatenție, în seara zilei de 21 ianuarie 2021. Femeia a traversat strada, într-o noapte furtunoasă, fără să se asigure. Laura Segato a lovit-o din plin, pentru că nu a observat-o la timp. Trupul Mariei a fost proiectat pe celălalt sens de mers, într-o altă mașină. Când a văzut tragedia pe care a comis-o, italianca a sunat de urgență la ambulanță și Poliție. Șoferița s-a pus în mijlocul drumului, pentru ca o altă mașină să nu treacă peste trupul româncei. Deși a sperat până-n ultima clipă ca Maria să fie în viață, acest lucru nu s-a întâmplat. Din cauza rănilor grave, românca și-a pierdut viața.
Italianca și-a aflat sentința
Laura Segato, în vârstă de 40 de ani, nu a vrut să-i facă vreun rău româncei. Pentru că Maria era toată îmbrăcată în negru, afară era noapte și ploua, italianca nu a văzut-o. Judecătorul Rodolfo Piccin a considerat că o mare parte din vină îi aparține decedatei, pentru că a traversat strada pe lângă trecerea de pietoni. De altfel, instanța a apreciat cooperarea conducătoarei auto în acest caz. Astfel, Laura a fost condamnată la 10 luni de închisoare cu suspendare. Și-a aflat sentința la mai bine de doi ani de la tragicul accident, care a marcat-o pe viață.
O altă soferiță se autodenunțase, spunând că a condus pe acea stradă, în sens opus, la momentul impactului mortal, însă nu există dovezi care să o lege de moartea badantei, scrie Messaggero Veneto.