Marți, 21 iunie 2022, are loc cea de-a doua probă scrisă la Bacalaureat. Elevii absolvenți ai clasei a XII-a susțin acum examenul la Matematică sau Istorie, proba obligatorie a profilului. Mâine, 22 iunie, începând cu ora 09:00, aceștia vor avea proba la alegere a profilului și specializării. Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie.
Astăzi este o zi mare pentru toți cei care au absolvit de curând liceul. Elevii claselor a XII-a au intrat în sălile de examen la ora 09:00. Aceștia susțin proba la alegere a profilului și specializării, mai exact Matematica și Istoria.
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație publică baremul de corectare pentru proba scrisă la Istorie la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, iar subiectele pot fi consultate și pe CANCAN.
La subiectul I elevii au avut două texte suport, unul scris de T. Judt, din Epoca postbelică: o istorie a Europei de după 1945 și altul de I. Kershaw, din Drumul spre iad. Europa, 1914-1949.
Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:
Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:
Subiectul al II-lea a fost notat cu 30 de punte ș ia avut ca text suport un fragment din Ioan Aurel Pop și I. Bolovan, din Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova.
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:
„În persoana […] lui Dimitrie Cantemir (1710-1711), Poarta [Imperiul Otoman] spera să fi găsit un domn potrivit cu noile vremuri. Imediat după ocuparea tronului Moldovei, Dimitrie Cantemir a încercat să pună capăt luptelor dintre grupările boierești […], a înnoit Sfatul Domnesc, în care a introdus persoane care-i împărtășeau opiniile. […] Deciziile luate în Sfatul Domnesc au fost, în general, favorabile micii boierimi; marea boierime i s-a arătat ostilă. […]
Pe plan extern, […] Dimitrie Cantemir s-a îndreptat către Rusia lui Petru cel Mare. […] Tratativele moldo-ruse s-au încheiat în aprilie 1711 prin Tratatul de la Luțk. Prevederile acestuia, cuprinse în 16 articole, reglementau viitorul statut al țării față de Rusia și pe acela al domnului față de boieri. Moldova urma să se alăture luptei antiotomane, iar în orașele și cetățile moldovene urmau să fie instalate trupe rusești; țara era pusă sub protecția țarului, domnia urmând a deveni ereditară în familia Cantemireștilor. […] Tratatul a fost păstrat secret până la declanșarea operațiunilor de război, din mai 1711 […]. Trupele rusești, inferioare numeric celor turcești, […] au trecut prin mari dificultăți. Țarul a fost nevoit să inițieze tratative de pace cu turcii. Acestea au fost finalizate la 23 iulie 1711 […]. Ca urmare, trupele țariste și-au început retragerea din Moldova. Alături de ele a părăsit țara și Dimitrie Cantemir […].
Regimul fanariot a fost inaugurat după înfrângerea armatelor țarului Petru I și a domnului moldovean la Stănilești (1711) […]. Turcii l-au instalat în fruntea Moldovei pe Nicolae Mavrocordat (1711-1715). Același domn avea să deschidă seria «domniilor fanariote» și în Țara Românească. […] Învestirea și numirea domnului de către sultan evidențiază degradarea statutului domniei față de secolele anterioare, integrarea sa în sistemul administrativ otoman. […] În «veacul fanariot», domnia a fost extrem de instabilă […], în general, domniile au fost scurte, de unul sau cel mult doi ani.”
(I. A. Pop, I. Bolovan, Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova)
Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:
Subiectul al III-lea
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluția spațiului românesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în primele două decenii ale secolului al XX-lea, având în vedere:
– precizarea unui fapt istoric desfășurat de români în perioada 1851-1859 și menționarea a două aspecte referitoare la acesta;
– menţionarea a două măsuri adoptate de statul român în plan intern, între anii 1862-1870;
– prezentarea unui fapt istoric desfășurat de România în contextul „crizei orientale‟ din a douajumătate a secolului al XIX-lea;
– formularea unui punct de vedere referitor la implicarea statului român în relațiile internaționale din primele două decenii ale secolului al XX-lea şi susținerea acestuia printr-un argument istoric.
Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea relaţiei cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.
Vă reamintim că baremele de corectare și notare vor fi publicate la ora 15:00.
Toți elevii au la dispoziție trei ore să rezolve subiectele de la Bacalaureat 2022. Asta din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Cu toate acestea, există și anumiți studenți care pot beneficia de 2 ore extra. Despre cine este vorba și de ce sunt favorizați aceștia?
“Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu cel mult două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către comisiile județene, în baza prevederilor Procedurii nr. 25.464/11.02.2022 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare”, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi doar cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. În cazul probelor scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. Tot la probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.
Primele rezultate vor fi afişate în data de 27 iunie până la ora 12,00. Pentru depunerea contestaţiilor a fost alocat intervalul orar 12,00 – 18,00 în aceeaşi zi. Rezultatele finale vor fi afişate pe 1 iulie.
Examenul naţional de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au fost notaţi cel puţin cu 5 la fiecare dintre acestea, obţinând cel puţin media 6 la probele scrise.
După proba scrisă de Limba română de la Bacalaureat 2022, marți, 21 iunie, este programată proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie), iar miercuri, 22 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie.
Candidații care nu promovează examenul de Bacalaureat 2022 în sesiunea de vară se pot înscrie în sesiunea de toamnă a examenului de BAC 2022, când probele scrise vor fi susținute înaintea celor orale. Înscrierile pentru sesiunea de toamnă se vor face în perioada 18-25 iulie 2022. Probele scrise vor avea loc între 16 și 19 august 2022, iar primele rezultate vor fi afișate pe 31 august 2022.