Un tânăr din Bârlad a fost dat afară din sala de examen a competențelor digitale și implicit, nu va mai putea susține examenul de Bacalaureat în acest an. Tânărul a avut parte de foarte mult ghinion, mai ales că nu se aștepta la asta.
Este foarte greu de crezut faptul că elevii care au susținut competențele în această perioadă, au avut nevoie de obiecte precum telefoane mobile sau cărți pe care să le folosească pentru a se inspira. Totuși, iată că un elev al unui liceu de renume din Bârlad a fost prins cu un telefon asupra sa, ceea ce i-a făcut pe supraveghetori să îl elimine din examen.
VEZI ȘI: SE SCHIMBĂ BACALAUREATUL ÎN ROMÂNIA. MODIFICĂRILE AU FOST ANUNȚATE DE MINISTRUL EDUCAȚIEI
În timpul competențelor digitale, un elev al Liceului „Mihai Eminescu” din Bârlad a fost prins cu un telefon mobil asupra sa. Tânărul, însă, nu încerca să copieze, ci pur și simplu nu și-a lăsat telefonul în sala special amenajată pentru bagaje. Din păcate, acesta a suna în timpul susținerii probei, așa că supraveghetorii au fost nevoiți să îl elimine din examen.
Autoritățile atrag atenția elevilor care doresc să copieze în timpul competențelor, dar și a examenului de Bacalaureat. Cei care vor fi prinși, vor fi eliminați din examen imediat și vor fi nevoiți să mai aștepte încă un an pentru a putea susține din nou probele. De asemenea, trebuie să știți faptul că rezultatele de la competențe nu vor afecta cu nimic media finală a examenului de Bacalaureat. Acestea vor fi notate cu calificative precum experimentat, mediu și avansat, în cazul competențelor digitale și ale celor susținute la limba română, iar competențele pentru o limbă străină vor fi notate cu A1, A2, B1, B2, C1, C2, în funcție de nivelul fiecărui elev.
„Încălcarea regulilor menționate va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați „eliminați din examen”, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale”, este o parte din regulamentul de desfășurare a examenului de Bacalaureat.