BAC 2023 | Cum se rezolvă subiectele de la limba română + baremul de corectare
Bac 2023. Sunt emoții mari pentru elevii de liceu, pentru că astăzi, 26 iunie 2023, susțin una dintre cele mai importante probe scrise ale Bacalaureatului. Începând cu ora 09:00, elevii încep examenul scris la Limba și Literatura Română. Proba va dura trei ore. Apoi, subiectele și baremul de corectare vor fi publicate de Ministerul Educației. Iată mai jos detaliile.
Subiectele la Limba și Literatura Română pot fi accesate aici. De altfel, vă vom prezenta și baremul de corectare pentru prima probă scrisă la BAC 2023. La cel de-al doilea subiect, elevii au avut de comentat, în minimum 50 de cuvinte, „relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice”, având poezia lui Alexandru Vlahuță, „A mele visuri”. La subiectul al III-lea, absolvenții de liceu au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să fie prezentate „particularități ale unui text narativ studiat, aparținând lui Liviu Rebreanu sau lui Camil Petrescu”.
Cum se rezolvă subiectele de la Limba Română, Subiectul I, punctul A
Pe site-ul edupedu.ro au apărut rezolvările pentru proba scrisă la Limba Română, profil real. Explicațiile au fost oferite de Genoveva Cerchez, profesor de Limba și Literatura Română.
Subiectul I, punctul A, a avut 5 cerințe. Iată rezolvarea acestora:
1. Indică sensul secvenței „de bună seamă”.
Răspuns: Secvența „de bună seamă” are sensul de „cu siguranță”, „desigur”.
2. Menționează două dintre sursele de venit ale lui Ion Creangă, utilizând informația din textul dat.
Răspuns: Creangă avea venituri din vânzarea abecedarului al cărui autor era – abecedarul fiind, în 1887, la cea de-a douăzeci și una ediție. De asemenea, avea un magazin de tutun și deținea și o tipografie împreună cu asociatul său, I.S. Ionescu.
3. Precizează o posibilă semnificație a curcubeului pentru Ion Creangă, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat.
Răspuns: Fiind bolnav și îngrijorat, în același timp, de soarta prietenului său, Creangă vede în două rânduri câte un curcubeu despre care crede că ar fi un semn de îmbunătățire a situației și o speranță, așa cum reiese din secvențele: „semn, poate, pentru el, de schimbări în bine” și „un alt curcubeu, care-i dădu poate o nouă alinare”.
BAC 2023. Ion Creangă, la primul subiect al probei scrise, pentru filiera reală
4. Explică un motiv pentru care Ion Creangă călătorește la Târgu Neamț.
Răspuns: G. Călinescu amintește că Ion Creangă, presimțind că i se apropie sfârșitul, călătorește la Târgu Neamț pentru a se bucura pentru ultima dată de locurile copilăriei și de vederea rudelor.
5. Precizează o trăsătură morală a lui Ion Creangă, așa cum reiese din textul dat.
Răspuns: Deși este „trist și descurajat”, după cum el însuși mărturisește, Creangă se dovedește a fi un bun prieten, care își susține și își încurajează unchiul, pe bătrânul preot Gheorghe. Creangă îl îndeamnă pe bătrânul său unchi bolnav să meargă la băi la Slănic, chiar dacă el însuși nu mai credea în puterea vindecătoare a apelor de acolo. Știe însă cât de importantă este atitudinea încrezătoare și, generos, îi dă speranță și încredere părintelui Gheorghe.
Rezolvare Subiect 1, punctul B
La cel de-al doilea punct al primului subiect, elevii au avut de făcut un text argumentativ. Genoveva Cerchez, profesor de Limba și Literatura Română, susține că a fost un subiect generos care nu ar trebui să îi pună la încercare pe absolvenții clasei a XII-a. De altfel, pe lângă afirmații, elevii trebuiau să ofere „raționament și dovezi”.
Rezolvare Subiect II și Subiect III, la proba scrisă la Limba Română
La cel de-al doilea subiect, elevii au avut de comentat, în minimum 50 de cuvinte, relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice în poezia lui Al. Vlahuță, „A mele visuri…”. La ultimul subiect, absolvenții de liceu au avut de făcut un eseu care să respecte anumite repere. (Vezi în imaginea de mai sus). Despre ultimul subiect, profesoara a susținut, printre altele, că „probabil că majoritatea candidaților vor scrie eseuri învățate, ceea ce e complet frustrant pentru toată lumea”. De altfel, a mai menționat că „vor mai fi, probabil, și multe cazuri în care candidații vor face doar un rezumat al romanului ales (fie Ion de Rebreanu, fie Ultima noapte… de Camil Petrescu – puțini se încumetă să studieze, de pildă, Răscoala de Rebreanu sau Patul lui Procust de Camil Petrescu). Ceea ce, firește, nu răspunde decât într-o foarte mică măsură cerinței”.
Elevii au primit subiectele de la ora 09:00 și au avut la dispoziție 3 ore pentru a le rezolva
Începe, oficial, sesiunea iunie-iulie 2023 de susținere a probelor de Bacalaureat. Luni, 26 iunie 2023, elevii de liceu vor rezolva subiectele la Limba și Literatura Română, fiind probă scrisă. Accesul în săli se face între orele 07:30 și 08:30, iar de la ora 09:00 vor primi subiectele, pentru a fi rezolvate. Precum și în anii trecuți, elevii vor avea de rezolvat trei subiecte la această probă. De altfel, mai multe detalii despre primul examen pe care elevii îl au de susținut pot fi consultate AICI.
De menționat faptul că elevilor li se permite accesul în sala de examen doar cu următoarele obiecte: actul de identitate, dispozitive de scris (pix, stilou de culoare albastră, rezerve, creioane, gumă de șters), sticlă de apă și șervețele uscate.
BAC 2023 – Subiectele de la Limba Română și baremul de corectare
Începând cu ora 09:00, elevii de liceu din anii terminali susțin proba scrisă la Limba Română. Au la dispoziție 180 de minute pentru a rezolva cele trei subiecte. De altfel, Ministerul Educației va publica atât subiectul, cât și baremul de corectare pentru această probă. Înainte de susținerea acestei probe de BAC 2023, elevii au putut să rezolve modelele de subiecte care apar pe site-ul subiecte.edu.ro. De altfel, este prezentată și legislația în vigoare pentru susținerea examenului maturității.
La simulare, absolvenții de liceu au avut de rezolvat subiecte la Limba Română. De exemplu, elevii profilului uman au avut un text la prima vedere din Vasile Țițescu, „L-am cunoscut pe Liviu Rebreanu”. Cel de-al doilea subiect s-a bazat pe un fragmet dintr-o poezie de Tudor Arghezi, iar elevii au avut de evidențiat relația dintre mijloacele artistice și ideea poetică. La simularea probei de BAC 2023, la subiectul III, elevii au avut de redactat un eseu de 400 de cuvinte referitor la relația dintre două personaje dintr-un basm cult.
Vezi și CALENDAR BAC 2023. CÂND ÎNCEPE BACALAUREATUL ŞI CÂND SE AFIŞEAZĂ PRIMELE REZULTATE
Calendarul oficial pentru BAC 2023, sesiunea iunie-iulie
Elevii vor putea vizualiza rezultatele la probele scrise în data de 3 iulie 2023. Tot în această zi, au posibilitatea de a depune contestații, în condițiile în care nu sunt mulțumiți cu notele pe care le-au luat. Apoi, rezultatele finale după depunerea acestor contestații vor putea fi văzute în data de 7 iulie 2023. După această sesiune, elevii care nu au reușit să treacă probele de Bacalaureat sau nu s-au prezentat în sesiunea respectivă au posibilitatea de a participa la cea din iulie-august 2023. A doua sesiune începe din 17 iulie 2023.
- 26 iunie 2023 – Limba și literatura română, proba E.a) – probă scrisă;
- 27 iunie 2023 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
- 28 iunie 2023 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;
- 29 iunie 2023 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă;
- 3 iulie 2023 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00;
- 4 – 6 iulie 2023 – Rezolvarea contestațiilor;
- 7 iulie 2023 – Afișarea rezultatelor finale.