Azilant politic, inselat de un afacerist cu un act dubios
TUPEU. Afaceristul chirias a construit in curtea casei dormitoare pentru zilieri si o hala industriala Manevra. Un roman stabilit in Olanda nu mai poate intra in propria-i casa, dupa ce chiriasul a falsificat un contract, imitandu-i semnatura Narcis Voica Un refugiat politic stabilit in Olanda, care a inchiriat o casa din Rm. Valcea unui afacerist, s-a trezit intr-o situatie incredibila, din cauza unui contract masluit: nu poate intra in locuinta, dar nici nu-l poate da afara din casa pe chiriasul rau-platnic, deoarece in documentul falsificat este prevazut ca proprietarul cedeaza gratuit imobilul. Dionisiade Popescu, fost director al unei firme din Olanda, a mostenit casa din Valcea de la parintii sai. In urma cu sase ani, Popescu a inchiriat locuinta unui patron din Rm. Valcea. „Chiriasul a refuzat sa mai plateasca chiria pentru anul 2008, asa ca am venit in tara, ca sa rezolv problema. Desi n-avea dreptul, chiriasul demolase mai multe anexe si construise o hala industriala si dormitoare pentru muncitori. Am vrut sa-l evacuez, dar chiriasul a scos dintr-un sertar un contract de comodat, conform caruia are dreptul de folosinta gratuita a proprietatii mele pe o perioada de zece ani, pe care se afla si semnatura mea”, a relatat azilantul politic. Ca sa scape de dosar penal, chiriasul a datat documentul cu anul 2003, fapta lui fiind deja prescrisa, si isi continua afacerea in casa primita „gratuit”, ranjind in nas proprietarului de drept.