Azi s-au înregistrat primele temperaturi sub 0 grade Celsius din această toamnă!
Toamna și-a intrat în drepturi în ultimele zile. S-au înregistrat primele temperaturi sub zero grade, pe Vârful Omu din Munții Bucegi fiind minus 8 grade Celsius. La Bâlea Lac sunt minus 5,3 grade, iar pe Vârful Țarcu minus 6 grade Celsius.
Marți dimineața (25 septembrie), termometrele arătau minus 6 grade Celsius pe Vârful Țarcu și minus 1 grad Celsius în Munții Semenic și Vârful Cunțu, din județul Caraș-Severin. De luni seara a început să ningă, iar stratul de zăpadă măsoară aproximativ un centimetru pe vârful Țarcu, relatează Mediafax.
Potrivit Serviciului Regional de Prognoză a Vremii Sibiu, a Bâlea Lac sunt minus 5,3 grade, în timp ce la Păltiniș sunt minus 0,9 grade. Temperaturi negative s-au înregistrat și în Ceahlău și în toată zona montană înaltă a județului Neamț.
Potrivit Salvamont Neamț, însă de luni seara stația meteo automată care funcționează în Baza Salvamont Dochia a înregistrat primele temperaturi negative ale sezonului de toamnă-iarnă. În jurul orei 23, temperatura a coborât în jurul valorii de minus 1 grad, iar marți dimineață a ajuns la minus 4.
Prima ninsoare a căzut, luni, la altitudini de peste 2.000 de metri, în Munții Făgăraș, la Bâlea Lac, în județul Sibiu, însă potrivit Serviciului Regional de Prognoză a Vremii Sibiu ninsoarea a încetat, iar acum este ceață. Pe Vârful Omu din Munții Bucegi erau, marți dimineață, minus 8 grade Celsius.