Dilema. Personajul Elena Craciun din serialul „Cu un pas inainte” are dubii in legatura cu propria orientare sexuala Alina Alexandru In episodul de joi, 6 martie, difuzat de Pro TV de la ora 23.15, Aylin Cadir isi pune intrebari in legatura cu sexualitatea sa. Ea incepe sa creada ca nu a avut parte pina acum de dragostea unui baiat deoarece este atrasa de femei. Vesnic indragostita de Matei, personaj interpretat de Cristi Hogas, Elena Craciun nu reuseste sa-i trezeasca acestuia atentia, asa ca toti colegii ei de la Academia „Carmen Caragiu” rad de aceasta iubire neimplinita. Singura care o intelege este noua profesoara de improvizatie, Ada (Andrea Padurar), care devine confidenta ei. Ela i se destainuie cadrului didactic ca este inca virgina, iar din cauza acestui lucru se simte marginalizata. Profesoara ii marturiseste ca si ea se simte diferita pentru ca este lesbiana. Din acest moment, personajul lui Aylin Cadir incepe sa creada ca si ea ar putea fi impartasi aceeasi inclinatie sexuala. Insa, toate dilemele sunt spulberate intr-un duel de stand-up comedy intre Ela si Matei, in care ea isi marturiseste frustrarile si reuseste sa castige admiratia colegilor ei.