Avocatul lui Gheorghe Dincă, dezvăluiri noi: ”Urmează să i se facă o expertiză medico-legală psihiatrică și să se stabilească dacă a avut discernământ”
Avocatul lui Gheorghe Dincă, Claudiu Lascoschi, face dezvăluiri noi. Criminalului din Caracal urmează să i se facă o expertiză medico-legală prihiatrică și să se stabilească dacă a avut discernământ în momentul în care a comis crimele.
Avocatul lui Gheorghe Dincă, Claudiu Lascoschi, a spus că nu a fost până în acest moment să-l viziteze pe clientul său: „Nu am fost să-l vizitez. Nu m-a solicitat. Dacă m-ar fi solicitat, aș fi mers”, a spus Lascoschi la Antena 3.
S-a spus că Dincă și-a petrecut prima noapte în arestul central din Capitală și că are condiții de lux, stând singur într-o celulă reabilitată, cu aer condiționat și TV: „Condițiile de detenție sunt practic cele care ar trebui să fie în orice țară civilizată. Nu e nimic deosebit. Știți că România a fost condamnată la CEDO în nenumărate cauze tocmai pentru relele condiții de detenție”, a spus avocatul.
Avocatul a spus că urmează ca Dincă să fie experizat psihiatric.
„Expertiza medico-legală psihiatrică urmează a se face. Când se va face depinde de IML. Am înțeles că n-au reușit să constituie comisia care trebuie să-l examineze. Se mai întâmplă, nu e singurul caz. Acum se face profilul psihologic al inculpatului Dincă. Un psiholog va discuta cu el. Practic examinarea psihologică vizează comportamentul său și cel simulat, alte aspecte de natură psihologică, pe când expertiza medico-legală psihiatrică examinează starea sa de sănătate mintală, dacă a avut sau nu discernământ în momentul comiterii faptelor”, a mai explicat avocatul.