Avocatul familiei Luizei, dezvăluire bombă! Ce se va întâmpla în gospodăria criminalului Gheorghe Dincă

Publicat: 07/08/2019 | 15:24

Gropi betonate! Asta au găsit anchetatorii în gospodăria de la Caracal a lui Gheorghe Dincă, astfel că va fi luată la puricat tot terenul. Informația a fost data de avocatul angajat de mama Luizei.

„Se va trasforma într-un şantier de construcţii pentru că în toată gospodăria există foraje diverse, puţuri infundate sau nu, tuneluri şi, în general mult beton turnat fără rost. Este, cred eu, un fel de cimitir la propriu şi la figurat al istoricului infracţional al lui Dincă. Din pereţi, tencuială şi în general din acele grote iese numai miros de cadavru”, a precizat Tonel Pop.

„Aici trebuie să se facă săpături, are buncăre betonate, are puţuri, are tranşee. Anchetatorii au spus că vor face aceste cercetări, dar mie îmi este teamă că în momentul în care se va spune că a doua victimă este Luiza, să se închidă cazul. Pentru mine este clar, după părerea mea, el are o bibliotecă mare de infracţiuni, dar dacă le dă pe cele două, închide cazul. Asta e altă strategie. În mod clar, el are o tehnică bine stabilită, cred că în timp util sper să vedem cu cine are contact, cine îl învaţă, îţi dai seama imediat dacă îl învaţă cineva sau nu, spune chestii de extremă fineţe, de exemplu: mi-a povestit una dintre fete că nu a putut să scoată bani, am crezut că bate un apropo să îi dau eu bani contra sex, că nu a avut intenţia”, a mai adăugat Pop.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult