Avocatul criminalului de la Braşov, dezvăluiri șocante despre clientul său: „De acum şase ani a început…”
Avocatul criminalului de la Brașov a făcut dezvăluiri șocante despre clientul lui, informează adevarul.ro. Florin Mircea Buliga, bărbatul din Braşov care şi-a ucis soţia şi cei doi copii, a fost arestat miercuri pentru 30 de zile şi a anunţat că nu va contesta decizia.
„A povestit că acum şase ani a început să se gândească la modul serios la sinucidere şi să primească informaţii despre Iluminati, Anticrist şi reîncarnare. A spus că numele său este marcat de cifra 6, deoarece toate cele trei cuvinte au câte şase litere. Era născut în data 6 aprilie, iar săptămâna viitoare urma să împlinească 44 de ani. A mai declarat că era convins că va muri la 38 de ani, iar anul acesta se împlinesc şase ani de la acea dată”, a declarat avocatul Daniel Diaconu pentru Adevărul.
Ancheta demarată după ce Florin Mircea Buliga și-a măcelărit familia a scos la iveală o altă informație tristă despre acesta. Potrivit celor mai noi detalii, asasinul avea foarte multe probleme, inclusiv cu legea. Polițiștii au aflat că acesta a fost condamnat la închisoare în urmă cu 11 ani. Florin Mircea Buliga a primit o condamnare la un an de închisoare în 2007, însă, pedeapsa nu a fost executată, fiind suspendată condiţionat cu termen de încercare de 3 ani. La acea vreme el a fost acuzat pentru că pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice, titrază portalul mytex.ro. Decizia a fost dată de judecătoria din Piatra Neamţ, localitatea natală a soţiei sale, Monica.
În vârstă de 43 de ani, Florin Mircea Buliga a fost prins beat la volan în 2006 şi a primit condamnarea pe 11 mai 2007. Pedeapsa se suspenda cu o perioadă de încercare de trei ani. Problemele cu alcoolul ale criminalului sunt confirmate şi de faptul că el era înscris la Alcoolicii Anonimi în Braşov, dar nu se prezenta la şedinţe.
Tripla crimă din Brașov s-a petrecut în noaptea de 26 spre 27 martie
Florin Mircea Buliga și-a ucis prima dată soția – Monica avea 42 de ani –, la doar câteva ore după ce a încercat să își ia viața. Ulterior, el și-a omorât fiica – Ioana avea de 18 ani –, după care fiul, de 13 ani. În vârstă de 43 de ani, criminalul le-a mărturisit procurorilor că „de acum familia lui are o viaţă mai bună, iar copiii sunt îngeri”. Pe numele lui Florin Mircea Buliga a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat și el a fost deja arest preventiv pentru 30 de zile. În curând, el va fi supus unei expertize psihiatrice. Florin Mircea Buliga s-a predat marţi, 27 martie, poliţiei, după ce şi-a înjunghiat mortal soția și cei doi copiii în apartamentul în care locuiau.