Avocatul BIANCĂI şi al lui LIVIU de la INSULA IUBIRII aruncă bomba! Ce acuzaţii halucinante face bărbatul la adresa realizatorilor emisiunii
Iată că acum continuă acuzaţiile halucinante la adresa echipei Antena 1, care s-a ocupat de realizarea emisiunii. Avocatul Biancăi şi al lui Liviu, Adrian Popescu, a făcut o serie de declaraţii tranşante pentru banatulmeu.ro: „La cererea concurentului Liviu Gherman am deschis o acţiune penală împotriva emisiunii «Insula Iubirii». Concurentul s-a considerat nedreptăţit în contextul în care a solicitat rezilierea contractului, conform condiţiilor din acesta, şi revenirea acasă, la scurt timp după ce a ajuns în Thailanda. Nu i s-a dat însă voie să plece.
Când a ajuns pe aeroport i s-a ridicat paşaportul cât şi documentele personale, portofel, bani, acte de identitate. Şi asta tocmai în Thailanda. Practic a fost pus în imposibilitatea de a pleca. Eu spun că aici este vorba despre sechestrare de persoane… Iar acest fapt nu se poate face decât prin constituire de grup organizat, o altă infracţiune gravă. Concurenţii au fost constrânşi la o muncă forţată pentru a realiza venituri pentru emisiune.
La emisiunea din Thailanda se duc cupluri să îşi testeze fidelitatea ademenite de ispite. Din punctul meu de vedere aceste ispite nu pot fi însă decât nişte persoane de moravuri uşoare. Ce înseamnă să mergi la un om şi să încerci să îl corupi să te placă şi să se culce cu tine? Multe ispite din Thailanda fac videochat sau sunt dame de companie. Oare să dea aceste ispite în boala dragostei şi să facă sex benevol cu concurenţii? Să fim serioşi… Din punctul meu de vedere ispitele sunt plătitite să facă sex cu candidaţii făcând uz de tot felul de tertipuri. Plata pentru aşa ceva este una dintre laturile infracţinii de proxenetism făcut de ralizatorii emisiunii. Pentru că prostituţia nu mai este infracţiune la ora actuală.
Clauzele contractuale sunt abuzive, exact ca în celebrele contracte bancare de împrumuturi. Nu îi lasă pe concurenţi să vorbească tocmai să îşi apere activitatea infracţională. Au dat un termen de prescriere a tuturor faptelor şi asta în 2020. Aici vorbim despre Liviu pentru că la contractul Biancăi este ceva de râsul- plânsul. Fata nu a semnat nimic, lucru dovedit de o expertiză extrajudiciară. Nici măcar nu ştia de existenţa unui contrcat, dar în continuare este şantajată prin notificări de Antena 1 să nu vorbească. Bianca nu ştie de acel contract, nu ea a semnat acest contract şi asta a fost dovedit„.