Avocata familiei lui Petrică Mâțu Stoian cere reaudierea lui Doru Gușman, cel care i-a fost impresar: ”Fiica domnului avea cunoștință de afecțiunea pe care o avea. De ce a încălcat legea?”

Publicat: 08/03/2022 | 21:55

Petrică Mâțu Stoian s-a stins din viață în data de 6 noiembrie 2021, în spital. După moartea artistului, au apărut o serie de discuții tensionate, fiind implicate mai multe persoane din lumea artistică, dar și familia acestuia. Recent, avocata familiei lui Petrică Mâțu Stoian a declarat faptul că va cere reaudierea lui Doru Gușman, cel care i-a fost atât impresar, cât și prieten apropiat.

Avocata familiei lui Petrică Mâțu Stoian, Carmen Obârșanu, a făcut o serie de declarații legate de ancheta morții artistului. Aceasta dorește ca Doru Gușman, cel care i-a fost prieten și impresar, să fie reaudiat. De asemenea, în cadrul unei emisiuni TV, aceasta a discutat și despre moștenirea pe care interpretul de muzică populară a lăsat-o în urmă, neexistând vreo problemă în acest sens, căci aceasta va reveni familiei.

Aceasta a declarat că s-au finalizat analizele la Institutul de Medicină Legală din Timișoara și au fost trimise la Serviciul de Medicină Legală din Caraș. În prezent, se solicită opinii de la specialiștii din clinicile universitare.

„La moștenire nu este niciun fel de problemă. La moștenire, familia s-a înțeles. Se face numai între membrii familiei. Problema este să stabilim de ce a murit. S-au finalizat analizele la Institutul de Medicină Legală din Timișoara, au fost trimise la Serviciul de Medicină Legală din Caraș și acum se solicită păreri de la specialiști din clinicile universitare. Aici îmi pun eu un semn de întrebare.

Păi dacă după moarte cer părerea unor specialiști, de ce nu ai cerut-o când încă se mai putea salva viața omului? De ce nu au cerut-o atunci, în ziua în care a fost dus la spital?

Am citit declarațiile medicilor care au fost audiați și vă spun sincer că sunt total incomplete. Anchetatorii nu știu ce să-i întrebe. Ce trebuia să îl întrebe pe medicul respectiv: ‘Domne, ce ați făcut ca să salvați viața pacientului?’. Dar anchetatorul l-a lăsat să declare ce vrea. Medicul a spus ce prevede cursul de medicină să facă, nu ce i-a făcut el”, a declarat Cramen Obârșanu, în cadrul unei emisiuni TV.

Citește și „MINUNE” LA PARASTASUL DE 3 LUNI AL LUI PETRICĂ MÂŢU STOIAN. DE NECREZUT CE S-A ÎNTÂMPLAT

Avocata familiei lui Petrică Mâțu Stoian cere reaudierea lui Doru Gușman, cel care i-a fost impresar

Carmen Obârșanu, avocata familiei lui Petrică Mâțu Stoian, cere reaudierea lui Doru Gușman.

”Considerați că au fost mari lacune în diagnosticarea lui Petrică?”, a întrebat Cristi Brancu.

”A fost o totală pierdere de viață omenească, în condițiile în care putea fi preîntâmpinată. De aceea spun că toți medicii sunt vinovați de moartea acestui om. Să vedem la ce spectacole a fost dus. Se spune că fiica domnului Gușman, fiind medic, avea cunoștință de afecțiunea pe care o avea Mâțu Stoian. De ce a încălcat legea? În momentul în care un medic știe că un pacient are Covid-19, primul lucru este să-l îndrume la un medic de specialitate. Eu niciodată nu am discutat cu dânsul (n.r. Doru Gușman), dar o să cer să fie reaudiat. Ceea ce mi s-a părut în dosarul acesta de urmărire penală – că audierile au fost superficiale. Mie mi se pare că omul acesta (n.r. Petrică Mâțu Stoian) a fost foarte folosit. Poate și inconștiența pe care au avut-o și boala după bani. Așa mulți (n.r. bani) pe care ar fi trebuit să-i aibă nu prea îi găsim. Aici sunt și probleme”, a răspuns avocata.

Citește și CARE A FOST MAREA DORINȚĂ A LUI PETRICĂ MÂȚU STOIAN: ”NU A MAI APUCAT SĂ FACĂ LUCRUL ACESTA”

Petrică Mâțu Stoian a murit la 61 de ani, în spital

Petrică Mâțu Stoian a fost un interpret de muzică populară foarte îndrăgit și respectat. La sfârșitul lunii octombrie 2021, artistul a filmat, alături de colegii săi de breaslă, ediția de Revelion, dar nimic nu prevestea nenorocirea. Bărbatul a ajuns de urgență la spital, după ce a acuzat stări de rău și începuse să tușească cu sânge. Potrivit medicilor, bărbatul suferea de bronhopneumonie post COVID şi cu stare septică. De câteva zile, artistul se afla în tratament post-COVID la o clinică privată din Caraș-Severin. Petrică Mâțu Stoian era imunizat cu ambele doze de vaccin împotriva Covid-19. În trecut, bărbatului i-a fost extirpat un rinichi și a fost sub tratament timp de un an.

Sursă foto: captură video Youtube