Avionul care i-a dus la Cluj pe Scoprions si pe Bianca Dragusanu aproape ca s-a infipt in asfalt! Vezi ce probleme au aparut la aterizare!
Mircea Olaru-Zainescu, un clujean care a fost in avion, ne-a povestit experienta prin care au trecut pasagerii. „Pe timpul zborului nu au fost turbulente, vremea a fost buna, de aceea m-a surprins aterizarea. Ca sa ma exprim non-literar, efectiv avionul a dat cu fundul de pamant. Asa s-a trantit de pista, ca ma mir ca nu au sarit rotile. Ne-am clatinat bine de cateva ori. Pista de la Cluj este scurta, iar pilotii cu putine ore de zbor au probleme la aterizare”, ne-a spus ardeleanul. Acesta a fost impresionat de membrii trupei Scorpions, despre care spune ca sunt „manierati si modesti”, cedand locurile lor unor femei in autobuzul care i-a transportat pe pista inainte de imbarcare. Vocalistul trupei, Klaus Meine, a vorbit, zambind, la conferinta de presa despre zborul dintre Bucuresti si Cluj. „Am fost de multe ori in Romania, dar e prima data cand suntem in aceasta parte a tarii. Ne-am uitat din avion la Muntii Carpati, apoi am avut o aterizare prea brusca si am realizat ca am ajuns”, a spus Klaus Meine. Printre pasageri s-a aflat si asistenta TV Bianca Dragusanu, care mergea la Cluj cu acelasi avion pentru o prezentare. Ea a povestit unei prietene ca a sarit de pe scaun in momentul aterizarii si ca s-a speriat teribil. Primul concert pe Cluj Arena Peste 40.000 de oameni s-au aflat sambata seara pe cel mai frumos stadion din Ardeal, Cluj Arena, la concertul trupei Scorpions. „Buna seara, Cluj! Ce mai faci?” a fost prima propozitie rostita de liderul Klaus Meine, care, printre melodii, a vorbit si despre noua arena: „Este un stadion incredibil si va doresc sa va bucurati de el!”. In forma de zile mari a fost tobosarul James Kottak, care a oferit un solo impresionant, in timpul caruia si-a aratat tatuajele si le-a transmis spectatorilor: „You kick ass!”.