Cercetatorii au aratat ca un consum moderat de ciocolata neagra reduce tensiunea arteriala si imbunatateste sanatatea inimii.
Ciocolata neagra sau amaruie, cum mai este cunoscuta, este ciocolata cu un continut ridicat de cacao. De curand, studiile au aratat ca daca acest produs este consumat zilnic, are efecte benefice pentru sanatate. Oamenii de stiinta leaga acest lucru de actiunea bacteriilor din intestin.
Specialistii au ajuns la concluzia ca bacteriile “benefice” din intestinul uman fermenteaza anumiti compusi din cacao, astfel rezultand substante cu actiune anti-inflamatorie, cu rol esential in protectia inimii si a vaselor de sange.
Potrivit dailymail.co.uk, cercetatorii de la Universitatea din Louisiana au descoperit ca aceste proprietati anti-inflamatorii atenueaza inflamarea tesutului cardiovascular, iar pe termen lung reduce riscul de accident vascular.
____________
CITESTE SI:
___________
Cacaoa este cunoscuta pentru antioxidantii pe care ii contine. Acestia sunt din grupa polifenolilor, spre exemplu catechina si epicatechina, insa sunt insotiti si de o cantitate redusa de fibre alimentare.
Echipa de cercetatori a testat trei tipuri de cacao in interiorul unui tub digestiv artificial. S-a constatat ca atat antioxidantii cat si fibrele alimentare au fost foarte bine procesate. Astfel, procentul mare de cacao din ciocolata amaruie intensifica acest proces de fermentare, rezultand molecule mici care pot fi absorbite usor din intestin, trecand in sange.
Rezultatul acestor studii a fost dezbatut la intrunirea anuala a Societatii Americane de Chimie din Texas.
R.O.