ANM a emis duminică dimineață două coduri galbene de ploi și ninsori, valabile în toată țara. Avertizarea meteorologilor este valabilă până miercuri.
Primul cod galben este valabil începând de pe 14 martie, ora 16:00, până pe 15 martie, ora 14:00. În Banat, Crișana, Maramureș și local în nordul și vestul Transilvaniei, temporar va ploua, iar la altitudini de peste 1700 m în Carpații Occidentali și la peste 1200 m în nordul Carpaților Orientali va ninge și se va depune un strat nou de zăpadă. Cantitățile de apă vor depăși local 20-25 l/mp și izolat 30-35 l/mp. În vest și la munte, temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze cuprinse între 45-60 km/h.
Al doilea cod galben este valabil începând de pe 15 martie, ora 14:00, până pe 17 martie, ora 20:00. Vor fi ninsori abundente în Transilvania, viscol la altitudini de peste 1500 m, ploi și ninsori abundente în Moldova, iar local ploi însemnate cantitativ în Oltenia, Muntenia și Dobrogea.
În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în toate regiunile, local însemnate cantitativ în sud, est, centru și la munte. Se vor acumula cantități de apă de peste 25-30 l/mp și, pe arii restrânse, 40-60 l/mp. Vor fi ploi care se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, luni spre marți (15/16 martie), în toată zona de munte și în Transilvania,.
În Moldova, vor fi ploi abundente, iar începând de marți (16 martie) vor predomina ninsorile, însemnate cantitativ în zona deluroasă. La munte, la peste 1500 m, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55-75 km/h, iar începând de marți (16 martie), în special în Carpații Meridionali, rafalele vor depăși 80-90 km/h. Intensificări ale vântului se vor semnala, local și temporar și în Transilvania și Moldova, dar la intensități mai reduse.