Avertizare meteo! Vremea se răcește în toată țara! Sunt anunțate ploi și vânt puternic

Publicat: 01/04/2018 | 09:57

Duminică, de Florii, vremea se răceşte. Vântul va avea răbufniri peste tot cu viteze de până la 55 km/h dar se pot atinge 75 km/h la munte, în vest, centru şi în sud. Sunt anunțate ploi pe suprafeţe mai extinse în regiunile intracarpatice iar la munte se va depune strat nou de zăpadă. La amiază vor fi temperaturi cuprinse în general între 9 şi 17 grade Celsius.

În Dobrogea şi cu Bărăgan vremea se schimbă radical. Vor fi şi ploi, dar soarele își va face apariția pe parcursul zilei. Temperaturile sunt în scădere peste tot. Scad temperaturile şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Vor fi mai multe reprize de ploaie dar apare şi soarele. Vântul va avea răbufniri şi maximele termice scad cu 5-6 grade faţă de ieri. În jumătatea nordică a Moldovei se strică vremea şi o să plouă şi aici. Temperaturile vor fi în scădere şi la amiază vor fi cel mult 16 grade Celsius.

Vremea în București

În Bucureşti, astăzi se adună norii şi vor fi averse, pot să apară şi fenomene electrice iar vântul se va înteţi cu rafale de pânã la 50…55 km/h. Se răceşte şi la amiază vor fi 16 grade în termometre – o temperatură normală pentru începutul lunii aprilie. În zonele de munte, se anunţă vreme în răcire. Norii vor fi numeroşi şi vor aduce precipitaţii mixte şi cantităţile de apã vor depăşi 15-20 l/mp. Seara şi la începutul nopţii, se va depune un strat nou de zãpadã, îndeosebi în Carpaţii Orientali. Vântul va avea intensificãri şi la rafalã se vor atinge 65…75 km/h, potrivit stirileprotv.ro.

 

Angie Voicu