Toate judeţele ţării vor fi, de sâmbătă seara până marţi, la ora 14.00, sub avertizare de vânt puternic, care va atinge la rafală viteze de 70 de kilometri pe oră.
Potrivit informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de sâmbătă, ora 20.00 şi până marţi, la ora 14.00, vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile estice, unde vitezele la rafală vor fi de 55-70 de kilometri pe oră.
La munte, rafalele de vânt vor depăşi 90 de kilometri pe oră, viscolind sau spulberând zăpada.
În Moldova vor fi ninsori în general slabe, dar temporar viscolite, îndeosebi în noaptea de sâmbată spre duminică şi pe parcursul zilei de luni.