Avertizare METEO! Urmează ploi torențiale cu descărcări electrice

De: Cancan
Publicat: 14/05/2018 | 17:10

Meteorologii au emis cod galben de ploi pentru mâine, 15 mai, anunând că ploile vor depăși frecevent 15-25 litri/mp. 

Codul galben de ploi intră în vigoare de pe 15 mai, de la ora 12, și este valabil până pe 16 mai la ora 14. Fenomenele vizate: instabilitate atmosferică accentuată.

În cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat cu aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși frecvent 15 – 25 l/mp.

În seara zilei de marți (15 mai) și în noaptea de marți spre miercuri (15/16 mai) în Oltenia, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul și nordul Munteniei și în zona de munte a Banatului și Crișanei va ploua torențial, iar cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp și izolat 50 – 60 l/mp.