Avertizare cod portocaliu. Ploi cu vijelii, grindină și descărcări electrice
Meteorologii au emis două avertizări cod portocaliu de ploi torențiale, grindină și fulgere în mai multe localități din județele Vâlcea și Mureș. Avertizările sunt în vigoare în următoarea oră.
Până la ora 18.00, localitățile Râmnicu Vâlcea, Călimănești, Brezoi, Perișani, Păusești-Măglași, Bujoreni, Berislăvești, Câineni, Băile Olănești, Muereasca, Dăești, Sălătrucel, Boișoara, Vlădești, Malaia, Racovița, Runcu și Titești, precum și zona de munte a județului Vâlcea sunt sub avertizare cod portocaliu.
Meteorologii anunță averse ce vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, intensificări de scurtă durată ale vântului și frecvente descărcări electrice.
Sub avertizare cod portocaliu sunt, până la ora 17.30, și localitățile Sângeorgiu de Mureș, Gornești, Miercurea Nirajului, Ernei, Acățari, Reghin, Glodeni, Gălești, Petelea, Breaza, Voivodeni, Păsăreni, Vărgata, Livezeni, Corunca și Hodoșa din județul Mureș, unde se anunță averse ce vor cumula peste 35 – 40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.