Avertizare ANM. Val de ger peste România. Temperaturile vor scădea până la -20 de grade
Vremea continuă să se răcească în zilele următoare! Temperaturile minime vor scădea sub -20 grade în unele nopți, mai ales în nordul și centrul țării, dar local și în celelalte regiuni. Meteorologii vin și cu vești bune!
Zilele acestea, un anticiclon se va extinde dinspre vest și va cuprinde cea mai mare parte a Europei. Masele de aer rece care vor fi deasupra țării noastre vor determina și o scădere accentuată a temperaturilor.
În prima parte a săptămânii, vremea va fi rece, în special în nordul și centrul țării. Administrația Națională de Meteorologie a emis două noi avertizări cod galben de viscol, valabile în 28 de județe, până luni seara, la ora 20:00.
Local, în zonele de vale și în depresiuni, se vor înregistra minime cuprinse, în general, între -11 și -16 grade Celsius, iar temporar, chiar mai coborâte.
CITEȘTE ȘI: VREMEA REA A FĂCUT PRIMELE VICTIME! O FEMEIE DIN HUNEDOARA A FOST GĂSITĂ MOARTĂ ÎN ZĂPADĂ
În Carpații Meridionali și Orientali, local și temporar va mai ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 60…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 80…90 km/h. Vor fi perioade cu transport de zăpadă, viscol și vizibilitate redusă.
În jumătatea de sud a Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și Dobrogea vor fi intensificări temporare ale vântului, cu rafale, în general, de 50…70 km/h, astfel că vor fi perioade cu transport de zăpadă și vizibilitate redusă.
În sudul țării, răcirea nu va fi resimțită atât de puternic, iar la prânz temperaturile vor fi în general pozitive în zonele de câmpie, inclusiv în Capitală. Local, nopțile vor fi destul de reci, dar nu se vor atinge decât izolat valorile din celelalte regiuni, scrie meteoradar.ro.
Spre sfârșitul săptămânii, vremea va intra într-un proces de încălzire, iar la începutul săptămânii viitoare temperaturile maxime ar putea depăși din nou 5 – 7 grade în regiunile sudice.