Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri, 11 august, o nouă avertizare Cod galben de caniculă în Capitală și alte 18 județe din țară.
În sud-vestul și sudul țării, disconfortul termic va fi ridicat și local va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 și 37 de grade. Avertizarea este valabilă în intervalul 11.08.2021, ora 10:00 – 11.08.2021, ora 23:00 și vizează județele: Timișoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Târgoviște, Teleorman, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța, Ialomița, Călărași și București.
În intervalul 11 august, ora 13:00 – 11 august, ora 23:00, local la munte, în Moldova și în Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25…40 l/mp.
Avertizarea Cod galben de vijelii și grindină vizează următoarele județe: Maramureș, Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău și Vrancea.