Avertisment dur. Creșterea pensiilor ar putea fi blocată pentru următorii 50 de ani. Ciolacu: „Este posibil, dacă nu se îndepărtează acest 9,4%. Mai avem o marjă foarte mică”
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, la Digi24, că în cazul în care nu se va putea înlocui cifra de 9,4 pentru pensii pusă în PNRR, majorarea de anul viitor ar putea fi ultima pentru următorii 50 de ani, ceea ce ar fi o veste cutremurătoare pentru milioane de români.
„Este posibil, dar eu cunosc anumite detalii că acest 9,4 va fi înlocuit din PNRR. Nu e o speranţă, e o discuţie avută de către domnul prim-ministru şi mai ales de ministrul Muncii şi cu comisarul Schmit, mie mi-a transmis că e o aberaţie să fie trecut 9,4.
Cu adevărat, dacă vom avea o criză economică, o recesiune, nu avem o creştere a PIB-ului nominală, este posibil, dacă nu se îndepărtează acest 9,4, să avem ultima creştere de pensii. Mai avem o marjă foarte mică, de până în 12 la sută pentru următorii 50 de ani”, a spus Ciolacu, potrivit GÂNDUL.RO.
Liderul PSD a precizat că România este singurul stat european care are acest procent trecut în PNRR pentru pensii, în timp ce media UE este pe la 12,6.
„Nu ştiu cu ce anume au gândit. Suntem singurul stat european cu acest procent trecut. Părerea mea este că e corect să rămânem într-o medie a UE care e de 12,6. Obligativităţi de creştere a veniturilor sunt cu totul alt lucru.
Nu poţi să vii să impui un procent fix care nu are nicio treabă cu realitatea. Mai avem o mică majorare de până în 12 la sută. Este la fel ca şi cu închiderea minelor şi a termocentralelor.
Reprezentanţii Comisiei Europene spun că nu ei au cerut aceste lucruri”, a declarat Ciolacu.