Avertisment cumplit venit de la un virusolog român: Omicron și Delta ar putea crea un virus mai periculos

Publicat: 17/12/2021 | 12:29

Cristian Apetrei, un virusulog român stabilit în SUA, avertizează că variantele Omicron și Delta ar putea crea un virus cu transmisibilitate crescută și patogenitate mai mare. Acest lucru s-ar putea întâmpla în scenariul în care Omicron nu va fi mai dominant ca Delta și variantele vor circula în paralel.

”În momentul de față, întrebarea-cheie este dacă Omicron va înlocui Delta. Cocirculația lor ar crea un risc real de recombinare, din care poate rezultă un virus cu transmisibilitate crescută și patogenitate mai mare”, avertizează Cristian Apetrei, virusulog român stabilit în SUA.

Profesorul de boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea din Pittsburgh-SUA a analizat cercetările făcute în cadrul unei școli de medicină din Hong Kong. Studiul a măsurat potențialul replicativ al Omicron comparativ cu Delta și Wuhan.

743 de cazuri noi de COVID în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 743 de cazuri noi de COVID și 60 de decese, potrivit datelor provizorii transmise vineri de Grupul de Comunicare Strategică.

„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 17 decembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 743 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 60 decese dintre care 20 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, a anunțat vineri GCS.

Sursa foto: Pexels.com