Românii așteaptă cu sufletul la gură expirarea stării de urgență, atunci când ne vom putea deplasa din casă fără declarația pe propria răspundere. Cu toate acestea, președintele Klaus Iohannis ar putea declara din nou stare de urgență, în cazul în care pandemia de coronavirus nu ar scădea în intensitate.
Deși starea de urgență expiră pe 15 mai, aceasta ar putea fi din nou pusă în aplicare, în condițiile în care numărul persoanelor testate cu COVID-19 ar crește. Cu toate acestea, o astfel de decizie poate fi luată doar de MAI.
Dr. Simona Pârvu a vorbit despre declararea din nou a stării de urgență și a explicat în ce condiții ar putea fi posibil acest lucru.
„Declararea stării de urgenţă presupune analiza mai multor factori, numărul de cazuri din unităţile sanitare, numărul de infecţii care au apărut, formele, numărul de infecţii de forme grave sau formele uşoare. Dar acest lucru face obiectul discuţiilor tehnico – ştiinţifice de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne
(…) Numărul de îmbolnăviri este posibil să crească (n.r. după 15 mai), important este să limităm cât mai mult numărul de cazuri. Evaluarea situaţiilor care vor fi după 15 mai se va realiza săptămânal, astfel încât să putem să decidem ce măsuri vor fi luate în continuare, dacă se vor deschide alte activităţi sau dacă se vor închide unele dintre ele. n cazul în care România se întoarce la starea de urgenţă, revenim la ceea ce s-a întâmplat până acum, în fapt, nu este nevoie de un set de recomandări, situaţia de urgenţă reprezentând, aşa cum am văzut, interzicerea derulării anumitor activităţi sau limitarea acestora”, a spus medicul pentru Mediafax.