Maestrul Gica Petrescu este unul dintre cei mai apreciati si ascultati artisti ai Romaniei, iar de la sapte ani de la moartea acestuia nimeni nu a venit sa revendice drepturile sale. Apartamentul sau urmeaza sa fie scos la vanzare cat de curand.
Casa in care si-a petrecut o parte din viata maestrul Gica Petrescu va fi scoasa la vanzare de Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti. Potrivit unor surse in ca se lucreaza la cadastrul acestuia, iar apoi imobilul va fi pus pe piata. De altfel, datoriile care se aduna luna de luna la casa maestrului au ajuns la o suma enorm de mare, mai exact acestea depaseau 45.000 de lei la sfarsitul anului trecut. Vecinii maestrului ne-au spus ca la aprtamentul din buricul Capitalei nu a mai venit nimeni, nici macar nepoata acestuia, despre care spun ca nu o intereseaza averea artistului.
Nu exista mostenitori pentru drepturile de autor
Potrivit unui specialist in domeniu, drepturile de autor incasate pe operele marelui maestru Gica Petrescu intra in contul asociatiilor si institutiilor care se ocupa de acestea. Specialistul George Francu, expert pe drepturi de autor si in special in operele maestrului, ne-a spus nu se stie exact cuantumul drepturilor de autor.
CITESTE SI
Averea lui Gica Petrescu, pe mana compozitorilor
De altfel, daca dupa perioada legala de trei ani daca nu exista mostenitori care cer aceste drepturi si care prezinta dovezi ca acei bani le revin lor, sumele in cauza se repartizeaza dupa hotararile Adunarii Generale ale Asociatilor, conform legii, dar si dupa regulile statutare ale asociatilor care se ocupa de incasarea acestor drepturi de autor. (Sursa foto/video trilulilu.ro, youtube.com)(Alex Saulea)