Aventura amoroasă a miliardarului Bill Gates cu o rusoaică, dezvăluită în presa din SUA. Deținătorul Microsoft ar fi fost șantajat pentru relația cu Mila
La mai bine de patru ani de la moartea lui Jeffrey Epstein, noi detalii șocante ies la iveală despre viața miliardarului condamnat pentru pedofilie. Fostul om de afaceri a încercat să obțină bani de la Bill Gates, amenințându-l că va face publică relația acestuia cu o jucătoare de bridge din Rusia. CANCAN.RO vă prezintă toate detaliile scandalului uriaș care a izbucnit recent.
Cazul Jeffrey Epstein a cutremurat opinia publică: un miliardar, care ar fi abuzat sexual sute de fete, a scăpat aproape nepedepsit. La 10 august 2019, Jeffrey Epstein a fost găsit mort în celula sa din Metropolitan Correctional Center, unde îşi aştepta procesul pentru trafic cu minore în care risca să fie condamnat la închisoare pe viaţă.
Înainte de a intra în vizorul autorităţilor, Jeffrey Epstein era lăudat de Donald Trump, după o întâlnire, îşi punea avionul la dispoziţia lui Bill Clinton, îşi petrecea vacanţele cu prinţul Andrew şi găzduia dezbateri cu oameni importanți din diverse domenii.
Bill Gates, șantajat cu o aventură amoroasă
Recent, au ieșit la iveală alte detalii controversate din viața fostului miliardar. Bill Gates se află în mijlocul acestui scandal. Totul ar fi pornit de la o jucătoare de bridge, rusoaica Mila Antonova, cu care se presupune că fondatorul Microsoft ar fi avut o relație.
CITEȘTE ȘI: PREVIZIUNEA ÎNGROZITOARE A LUI BILL GATES. MILIARDARUL ȘTIE EXACT CĂ ASTA URMEAZĂ SĂ SE ÎNTÂMPLE
Concret, Epstein l-a amenințat pe Bill Gates și a încercat să-l facă să plătească pentru a nu a da presei detalii despre idilă.
Cum a cunoscut-o Jeffrey Epstein pe Mila Antonova
Pasionată de jocul de bridge, Mila Antonova încerca să facă rost de fonduri pentru a începe o afacere cu tutoriale în mediul online, pentru jucătorii începători și avansați. Jeffrey Epstein a cunoscut-o pe tânără prin intermediul lui Boris Nikolic, care i-a cerut controversatului om de afaceri să o sprijine financiar în proiectul său de creare.
Antonova și Nikolic s-au întâlnit cu Epstein în noiembrie 2013, în casa acestuia din New York, unde ea i-a prezentat planul său și i-a cerut să investească o jumătate de milion de dolari. După mai multe discuții, Epstein nu i-ar fi dat bani, după cum a declarat Mila Antonova.
Cu toate acestea, un an mai târziu, ea a locuit într-un apartament din New York pe care Epstein i l-a pus la dispoziție, iar acest lucru a ridicat multe semne de întrebare. La momentul respectiv, Antonova a încercat să se apere și a declarat că între ea și afacerist nu există nicio relație: „Nu am interacționat cu el sau cu altcineva cât timp am stat acolo”, spunea jucătoarea de bridge.
Se pare că după un timp, Epstein a decis să îi plătească Antonovei cursuri de programare: „Epstein a acceptat să plătească și a achitat direct la școală (…). Nu știu de a făcut asta. Când l-am întrebat, a zis că era bogat și dorea să ajute oamenii când putea să o facă”, a explicat ea la vremea respectivă.
Bill Gates nu a cedat șantajului
În perioada în care Antonova încerca să-și clădească afacerea, Epstein își dorea să își reabiliteze imaginea de abuzator sexual și să creeze o organizație de caritate în colaborare cu banca JP Morgan. Pentru acest lucru avea nevoie de donatori foarte bogați, care puteau cotiza cu cel puțin 100 de milioane de dolari.
Documentele examinate de presă arată că fondul lui Epstein depindea de sprijinului lui Bill Gates.
NU RATA: DIETA BIZARĂ A LUI BILL GATES | MOTIVUL PENTRU CARE NU MĂNÂNCĂ NICIODATĂ MICUL-DEJUN
În 2007, Epstein a avut mai multe tentative de a-l convinge pe Bill Gates să coopereze cu el la înființarea organizației caritabile, însă toate au eșuat. Astfel, a aplelat la asul pe care îl avea în mânecă: șantajul.
La fel ca și Antonova, Gates era pasionat de bridge, iar în 2010 s-au cunoscut și au început să joace cărți împreună. Într-o înregistrare video din 2010, rusoaica a povestit că nu a reușit să-l bată pe Gates, dar a încercat măcar „să-i pună piedică”.
După ce presupusa aventura a fondatorului Microsoft cu Antonova se încheiase, Epstein i-a trimis acestuia un email în care îi cerea să-i dea banii pe care îi plătise pentru cursurile Antonovei.
„Tonul mesajului arăta că Epstein știa despre aventură și o putea dezvălui”, scrie WSJ.
Un reprezentant al lui Bill Gates a precizat că acesta nu a încheiat niciun acord financiar cu Jeffrey Epstein. Cu alte cuvinte, Gates nu a cedat șantajului.