CANCAN.RO are imaginile bolidului de 160.000 € pe care iubita lui Zed l-a distrus. I-a dat daună totală!
Alina Maria Rugină, noua “piesă” din “colecția” celebrului Zed, „Regele roților”, a distrus complet mașina preferată a iubitului ei! Fosta Miss România 2017 a călcat pedala de accelerație, dar ce avea să se întâmple nici prin gând nu i-ar fi trecut. CANCAN.RO a intrat în posesia unor informații-bombă, dar și a primelor imagini cu bolidul distrus.
De câteva zile se vehiculează că iubita lui Zed ar fi „comis-o” grav de tot! Nimic mai adevărat! Potrivit surselor CANCAN.RO, povestea stă în felul următor: Alina Maria Rugină, amatoare și ea de bolizi cu mulți cai-putere, și-a convins iubitul să o lase să-i conducă M8-ul. Neputând să o refuze, Zed și-a călcat pe inimă și a lăsat-o. Mare greșeală avea să facă!
Bolidul de lux e avariat complet
Pe o autostrada A1 avea să se întâmple totul! Din cauza neadaptării vitezei la condițiile meteo nefavorabile, mașina a intrat în acvaplanare, iar ceea ce a urmat avea să-i producă mari bătăi de cap lui Zed. S-au răsucit pe carosabil, iar mașina a fost atât de avariată încât e considerată daună totală. Din fericire, atât Alina Maria Rugină, cât și Zed au scăpat teferi. CANCAN.RO a intrat în posesia dovezii accidentului!
160.000 de euro a costat BMW-ul la volanul căruia „Regele roților” se mândrea și pe care iubita acestuia l-a distrus. Se pare că partea stângă, dar și fața mașinii ar fi extrem de avariate, spre deosebire de partea dreaptă. Mai mult decât atât, aceleași surse ne-au dezvăluit că Zed, pe numele lui real Silviu Zaharia, ar fi apelat la mai multe „artificii” pentru a nu se afla de acest incident. Imediat după accident și-ar fi închis contul de Instagram, însă, ulterior, și-ar fi dat seama că e o greșeală. Drept urmare, l-a redeschis și a început să posteze filmulețe mai vechi, în care apare la volanul BMW-ului M8, dar realizate înainte de accident. De ce? Pentru că n-ar dori ca urmăritorii lui să afle prea multe detalii despre „isprava” iubitei sale.
(CITEȘTE ȘI: ”REGELE ROȚILOR”, ZED, O ÎNVÂRTE PE DEGETE PE MISS ROMÂNIA!)
Cum s-au cunoscut Alina Maria Rugină și Zed
Potrivit surselor CANCAN.RO, se pare că bruneta ar fi încercat de mai multe ori să-i intre în grații celebrului Zed, însă acesta nu ar fi dat curs avansurilor, mai ales că se afla într-o relație cu Noemi. Însă, la scurt timp după despărțirea celor doi, ca prin minune, Alina Maria Rugină și Zed s-au întâlnit și au constatat că sunt suflete-pereche.
Nici n-ar fi avut cum să fie altfel, spun sursele noastre, căci bruneta este exact genul de femeie de care Zed are nevoie. Supusă și dispusă să pună „Imperiul Zed” mai presus de orice, chiar de propriile plăceri.
Cum și-a clădit Zed afacerea de milioane de euro
Silviu Zaharia este cunoscut drept ”Regele roților” din două motive: pentru că se plimbă cu mașini cu mulți cai-putere și pentru că a reușit să se ridice în lumea afacerilor. Și a făcut-o brusc, grație jantelor pe care le-a vândut la începutul „drumului”.
Zed se trage din părinți care ar fi simțit puterea banilor imediat după Revoluție, așa că tânărul din Piatra Neamț știa despre ce e vorba. Băiat de bani gata, Silviu a luat la pas terasele de fițe din București, unde s-a dovedit a fi un adevărat „devorator” de frumuseți. Doar că, într-o zi, a vrut să cheltuie banii lui, nu pe cei ai părinților. Și se pare că a reușit!
Lovitura lui Zed
În urmă cu aproximativ zece ani, Silviu Zaharia a început afacerile în China. Cumpăra marfă de acolo, care era adusă în România în containere, apoi micul afacerist o distribuia și încasa profitul. Pe jante s-a axat Zed și a cumpărat din China de 50.000 de euro. Doar că au fost defecte. Aici avea să dea, însă, lovitura. Cei de la care a cumpărat au rezolvat problema. I-au fost returnați banii, dar i-au lăsat și jantele.
Zed s-a pus pe reparat și apoi a vândut, la un preț mai mic, dar profitul a fost mărișor. A continuat afacerea, tot cu chinezii, care i-au livrat, apoi, marfă de calitate. Banii se dublau, cursele erau regulate, iar conturile i-au crescut.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.