Avem detalii despre ultimul născut din familia FCSB-ului… Va fi mare cumetrie cu Reghe & Anamaria Prodan!
Povestea siropoasă despre începuturile relaţiei Lenei cu Gabi Enache este cunoscută. Căsătorit cu Mădălina, fotbalistul a întâlnit-o pe Lena şi ochii i-au rămas lipiţi de ea. De acolo a mai fost un singur pas către o relaţie care devine din ce în ce mai stabilă. Ce dovadă mai mare poate fi decât băieţelul căruia Lena i-a dat viaţă luni seara, la o clinică privată din Bucureşti.
Iar Gabi nu a stat cu mâinile încrucişate, ci a fost lângă femeia pe care o iubeşte necondiţionat. Deşi presiunea sportivă îl apasă – are mare concurenţă pe post de când Benzar a semnat cu FCSB – Gabi a ajuns ca din puşcă la clinică, atunci când a fost înştiinţat că Lena este gata să nască. Cu un buchet mare de flori în mână, jucătorul a aflat că iubita sa i-a dăruit un băiat. După puţine clipe de aşteptare, Gabi Enache a sărutat-o pe Lena pentru prima oară după ce a devenit mamă şi i-a dat, din tot sufletul, buchetul drept mulţumire. S-a jucat, stângaci, cu fiul său care abia văzuse lumina şi a conversat cu iubita lui. S-a retras, cu regret, şi a promis că, la întoarcerea din Elveţia, prima destinaţie va fi direct la clinică.
”Îi vor spune Edan Gabriel”
Gabi nu a rezistat să nu împărtăşească bucuria prietenilor. ”A primit nota 10 la naştere! Sunt fericit, Lena, la fel. Abia aştept să mă întorc, să-l văd din nou pe băieţelul meu”, le-a spus fotbalistul. (NU RATA, AICI: VIDEO EXCLUSIV. Fotbalistul lui Gigi Becali şi-a împăcat logodnica la terasă după ce s-a aflat de amantă!)
CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a aflat ce nume va purta nou-născutul. ”Îi vor spune Edan Gabriel, nu ştiu de unde vine Edan, dar Gabriel e sigur, de la taică-su”, a dezvăluit, pentru CANCAN.RO, un apropiat al celor doi.
CANCAN.RO a mai aflat că naşi de botez vor fi Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf, agentul şi fostul antrenor al lui Enache, dar şi că jucătorul are de gând să o ia de soţie pe Lena, după ce se va finaliza divorţul de Mădălina. (CITEŞTE AICI: Avem detalii! Ce plan şi-au făcut Alibec şi fotbalistul pe care Gigi l-a dat afară de la FCSB)
Gabi Enache şi soţia lui, Mădălina, de care se va despărţi şi în acte în curând, au o fetiţă de doi ani. Cei doi s-au căsătorit în mai 2014.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)
CRISTIAN BLĂNUŢĂ