Îi mai ţineţi minte pe băieţii de la Boombastic, cei care cântau hitul “Eşti ca o viperă”? Liderul trupei, Gabriel, trece prin momente cumplite, după ce soţia lui, Claudia, a fost diagnosticată cu cancer la numai 28 de ani. CANCAN.ro a aflat detalii despre tot chinul prin care trece femeia.
La sfârşitul anilor 90’, începutul anilor 2000, trupa Boombastic făcea ravagii în rândul doamnelor, având mii de admiratoare. Pe vremea aceea, ei erau la mare întrecere cu băieţii de la trupa LA şi de la 3SudEst, iar melodia “Eşti ca o viperă”, i-a propulsat pe băieţi pe primul loc în topurile muzicale.
Anii, însă, au trecut, iar trupa s-a destrămat. De atunci nu s-a mai stiut nimic de nici unul dintre membrii formaţiei. Până săptămâna trecută, când Gabriel, liderul trupei Boombastic, a cerut disperat ajutor prin intermediul reţelelor de socializare. După ce s-a lăsat de muzică, el şi-a deschis o mica afacere, s-a căsătorit şi a devenit tatăl unui băieţel. Până la sfârşitul anului trecut, artistul se considera un bărbat fericit. Nu era bogat, însă nici nu îi lipsea nimic. Avea o familie fericită, iar cu asta simţea că are totul.
Are nevoie de o minune pentru a-şi salva soţia!
Totul s-a năruit într-o clipă, atunci când a aflat că soţia lui, Claudia, are cancer abdominal. Liderul trupei Boombastic a încercat să fie extrem de puternic pentru familia lui, însă, grijile de zi cu l-au sleit de puteri. Până acum, Claudia a trecut printr-o operaţie complicată şi a făcut şi o cură cu citostatice, însă, din nefericire, boala a recidivat, iar tânăra de 28 de ani, mama a unui băieţel, a făcut cancer la ovare.
Astfel, acum, ea este nevoită să sufere o nouă intervenţie chirurgicală, însă, nu mai are banii necesari tratamentului. Acesta este si motivul pentru care Gabi striga disperat dupa ajutor! Vrea cu orice pret să îşi salveze soţia, mai ales că aceasta încă nu a împlinit 30 de ani şi îşi doreşte nespus să trăiască şi să îşi vadă băieţelul la casa lui. Orice sumă pe care cei care i-au fost cândva fani lui Gabriel, sau care aud acum despre el pentru prima dată, este binevenita, mai ales ca orice zi care trece este o zi pierdută în lupta cu boala.
Asadar, vă rugăm să îi ajutaţi pe Gabriel şi pe soţia lui folosindu-vă de următoarele date:
Lăutaru Gabriel:0765 852 585; 070 11 00 627.
Donaţii în contul: nr. RO60INGB0000999905841850. (cont în lei la banca ING, pe numele Lautaru Claudia-Georgiana).
Andreea Negoita