Avea a opta cea mai mare avere din lume, dar aceasta nu va fi moştenită de membrii familiei! La cine ajung banii fondatorului IKEA

De: Cancan
Publicat: 02/02/2018 | 10:47

Averea impresionantă a lui Ingvar Kamprad l-a plasat pe locul 8 în topul celor mai bogaţi oameni din lume, conform Indexului Bloomberg. Totuşi, scrie presa de peste hotare, banii omului de afaceri seudez nu vor fi moşteniţi direct de familia acestuia, ci vor fi împărţiţi în cadrul unei stucturi unice, gândită de chiar de el. Toate astea pentru că miliardarul şi-a dorit să asigure independenţa şi supravieţuirea conceptului IKEA pe termen lung.

În urmă cu mulţi ani, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume a plasat controlul celui mai mare retailer de mobilă din lume unei reţele de fundaţii şi holdinguri. În acest fel, moştenitorii lui Ingvar Kamprad nu vor avea control direct asupra retailerului, ci le vor reveni mult mai puţini bani dintr-o structură controlată de familie – Ikano, un grup de firme cu afaceri în retail, manufactră şi servicii financiare, care avea, în 2016, o valoare în jur de 10 miliarde de dolari.

Majoritatea magazinelor IKEA sunt deţinute de Stichting Ingka Foundation, o entitate olandeză, creată cu scopul de a face donaţii, dar şi “de a susţine inovaţia” în design, potrivit statutului fundaţiei. Prin înfiinţarea acestei structuri în anii ’80, Ingvar Kamprad s-a asigurat că gigantul suedez de retail nu va putea fi controlat direct de familia sa.

Totodată, mărcile, brandul şi conceptul IKEA au fost plasate sub controlul Fundaţiei Interogo, o entitate din Lichtenstein, a cărei subsidiară Inter Ikea este francizorul mondial al retailerului.

Fundaţia Interogo este condusă de un cosiliu format din cel puţin doi membri şi de un consiliu de supervizare, format din şapte membri, declara purtătorul de cuvânt al Interogo, Anders Bylund, în urmă cu trei zile.

De-a lungul timpului, Ingvar Kamprad şi-a creat reputaţia unui miliardar chibzuit cu banii. În ciuda averii sale uriaşe, este cunoscut ca o persoană cam zgârcită. Prefera să meargă cu metroul la lucru, iar maşina pe care o conducea era un Volvo vechi, potrivit relatărilor din presa suedeză.

Membrii familiei Kamprad în consiliile de supervizare au fost şi vor fi întotdeauna în minoritate, a mai precizat Anders Bylund

Deşi se numeşte fundaţie, misiunea acestei entităţi este parţial filantropică. Statutul său permite de asemenea ca profiturile să fie reinvestite în companiei, potrivit lui Per Heggenes, directorul executiv al Fundaţiei Ikea. Membrii familiei Kamprad nu deţin acţiuni în această organizaţie.

Toată această structură a fost creată pentru a oferi independenţă brandului pentru a supravieţui în timp şi pentru ca familia fondatorului să fie implicată cât mai puţin în luarea deciziilor.

Ingvar Kamprad a murit, pe 28 ianuarie, la vârsta de 91 de ani, după o luptă scurtă cu o boală grea. Reprezentanţii companiei sale îl descriu ca fiind „cel mai mare antreprenor al secolului XX”. Fondatorului IKEA a început să facă bani din comerţ încă din adolescenţă când, călare pe o bicicletă a început să vândă chibrituri, a continuat cu stilouri, felicitări de Crăciun şi peşti.

 În 2012, Ingvar Kamprad a ajuns în atenţia presei după ce a declarat că o factură de 22 de euro, pentru un tuns în Olanda, i-a depăşit bugetul prevăzut pentru acest lucru şi că preferă să se tundă în ţările în curs de dezvoltare precum Vietnamul.