În acest weekend a curs cu amenzi usturătoare în Centrul Vechi din Capitală. Din cauza numărului mare de noi cazuri de coronavirus, autoritățile au exercitat mai multe controale, în urma cărora au fost aplicate amenzi de peste 200.000 de lei.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unor controale comune făcute de polițiști, polițiștii locali, jandarmi și comisarii de la Protecția Consumatorului, în zona Centrului Vechi au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 210.600 le și au fost verificate 17 societăți comerciale.
Poliția Capitalei a transmis că s-au dat amenzi totale de 3.500 lei pentru încălcarea prevederilor Legii- 55/2020, respectiv celor care nu poartă mască și nu respectă distanțarea socială. (CITEȘTE ȘI: AMENZI DE PESTE 4.5 MILIOANE DE LEI, DATE DE AUTORITĂȚI ÎN 11 ZILE, PENTRU NERESPECTAREA MĂSURILOR DE PROTECȚIE SANITARĂ)
Amenzi de 119.000 lei au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, scrie Mediafax.
De asemenea, au fost aplicate sancțiuni în valoare de 10.000 lei pentru nerespectarea HG 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor și de 40.000 de lei pentru nerespectarea HG 857/2011privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice.
Mai mult, au fost date amenzi de 10.000 lei conform Ordonanței nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și altele în valoare totală de 7.000 lei conform prevederilor Hotărârii nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, respectiv de 3.400 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr 61/1991.
Au fost controlate și mașinile care transportă persoane în regim taxi sau în regim de închiriere și au fost aplicate amenzi de 27. 000 lei, conform Legii nr. 38/2003. Au fost reținute și trei autorizații taxi și s-au dat amenzi de 1.000 de lei conform OUG 195 /2002.
Amenzi de 1.000 lei au fost date conform Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. (VEZI ȘI: ULTIMA MĂSURĂ. PLAJELE SE ÎNCHID, AMENZILE SE MĂRESC! CE SE ÎNTÂMPLĂ CU LOCALURILE)
De asemenea, a fost confiscată cantitatea de 40 kg de materie primă de origine animală și nonanimală și s-a dispus oprirea temporară a activității de prestări servicii în bucătărie la una dintre societăți.