Autostrada Soarelui, lucrări terminate mai devreme cu o lună chiar în plină epidemie de coronavirus
O parte din lucrările de pe Autostrada Soarelui au fost finalizate înainte de termen. Lucrările pe un lot al Autostrăzii A2 București-Constanța s-au încheiat cu aproape o lună mai devreme de data prognozată.
În cadrul acestor lucrări au fost reparați 5 kilometri de autostradă din sensul către litoral, între kilometrii 12 și 17. Potrivit CNAIR, lucrările executate pe tronsonul de 5 kilometri aveau ca termen de finalizare data de 30 aprilie, arată compania într-un comunicat preluat de Agerpres. (CITEȘTE ȘI: O POLIȚISTĂ A FOST FILMATĂ ÎN TIMP CE LOVEA CU PICIORUL ÎN CAP UN BĂRBAT. TOTUL S-A ÎNTÂMPLAT PE AUTOSTRADA SOARELUI)
Reparațiile făcute au constat în: frezarea dalelor de beton, consolidarea fisurilor active, repararea rosturilor și a dalelor degradate, așternerea a două straturi asfaltice armate cu geocompozit, precum și aplicarea marcajelor rutiere pentru asigurarea circulației în condiții de siguranță. (VEZI ȘI: SORINA PINTEA ȘI-A RETRAS DEMISIA DIN FUNCȚIA DE MANAGER AL SPITALULUI BAIA MARE)
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că s-au deschis circulației și nodurile rutiere de la Centura București (km12) și de la Cernica. Lucrările au fost finalizate în timpul restricțiilor de circulație impuse de starea de urgență în contextul epidemiei de coronavirus.