Autorul accidentului din Bistrița are 15 ani, era băut și conducea o mașină neînmatriculată

Publicat: 22/08/2019 | 21:30

Autorul accidentului produs joi în județul Bistrița-Năsăud, în care două fete cu vârste de 4 și 13 ani au fost rănite, a fost prins de polițiști după ce a fugit de la locul accidentului. Este vorba de un tânăr de 15 ani, băut, care conducea o mașină neînmatriculată.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că mașina pe care autorul accidentului a abandonat-o răsturnată într-un șanț nu este înmatriculată, iar plăcuțele care erau aplicate sunt expirate.

Totodată, în urma investigațiile efectuate, polițiștii rutieri au identificat conducătorul auto. Este vorba despre un tânăr de 15 ani, din Dumitra. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,45mg/l alcool pur în aerul expirat”, au transmis polițiștii bistrițeni.

Aceștia continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Două fete, cu vârste de 4 și 13 ani, au fost rănite, joi, după ce au fost lovite de o mașină, în timp ce mergeau pe marginea unui drum din localitatea Nimigea, județul Bistrița-Năsăud. După impact, șoferul a ajuns cu mașina în șanț și apoi a fugit de la locul accidentului. În urma accidentului, fetele au suferit răni la cap, spate și abdomen și au fost transportate la spital.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult