Autoritățile italiene au confiscat 1.840 de circuite respiratorii destinate bolnavilor de COVID-19 din Grecia
Autoritățile italiene au confiscat 1.840 de circuite respiratorii destinate bolnavilor de COVID-19 din Grecia.
Protecţia civilă italiană a interzis pe 25 februarie exportul circuitelor respiratorii, precum şi cel al măştilor şi ochelarilor de protecţie. Autorităţile italiene au anunţat marţi confiscarea a 1.840 de circuite respiratorii destinate bolnavilor de COVID-19, aflaţi la terapie intensivă, pregătite pentru Grecia, în pofida interdicţiei de a se exporta acest gen de echipamente, potrivit France Presse.
Încărcătura, care cuprindea echipamente atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, a fost confiscată dintr-un camion, care urma să ajungă în Grecia. Materialul confiscat va fi livrat Protecţiei civile, în timp ce responsabilul firmei italiene care a încercat să trimită în Grecia aceste echipamente a fost atenţionat verbal, potrivit aceleiaşi surse.