Autoritățile din Harghita sunt în alertă! Copil de șase ani, dispărut de peste 16 ore!

De: Cancan
Publicat: 03/07/2018 | 14:16

Un copil de 6 ani din localitatea Bălan, judeţul Harghita, este căutat de poliţişti, după ce luni seara a dispărut în timp ce se juca alături de mai mulţi prieteni în apropierea casei.(CITEȘTE ȘI: ALERTĂ ÎN BUCUREȘTI! TÂNĂRUL, CARE A PROTESTAT CĂ SE ARUNCĂ ÎN DÂMBOVIȚA DUPĂ CE A FĂCUT ACCIDENT, A FOST REȚINUT)

Potrivit Poliţiei Harghita, poliţiştii din Bălan au fost sesizaţi luni în jurul orei 20.00 de către o tânără, care a spus că fiul ei, Manoilă Ciprian- Costel, de 6 ani, nu s-a mai întors acasă. Copilul se juca alături de alţi copii în apropierea locuinţei, dar la un moment dat aceștia nu l-au mai zărit în preajma lor. Ulterior, copilul a fost văzut în curtea localului unei foste grădinițe din Bălan. În momentul dispariţiei, copilul purta pantaloni albi de trening, cu dungi negre, bluză cu mânecă lungă, de culoare închisă, pe cap o șapcă roșie şi era încălţat cu pantofi sport cu leduri. Copilul este căutat de poliţişti, jandarmi şi pompieri.(NU RATA, AICI: EL ESTE BĂRBATUL CARE A PUS AUTORITĂȚILE PE JAR, DUPĂ CE A PROVOCAT UN ACCIDENT RUTIER ÎN CAPITALĂ!)

Copilul are următoarele semnalmente: înălțime aprox. 1,20 m, păr blond, ochi căprui, constituție astenică.