Autoritatile au gasit solutia pentru o Capitala fara caini! „Luna trecuta s-a inregistrat cel mai mic numar de muscaturi!'”
Potrivit datelor furnizate de Institutul National de Boli Infectioase Matei Bals, daca in iulie 2013 s-au inregistrat 849 de bucuresteni muscati de caini, in iulie 2014, numarul acestora a scazut la 132.
„Luna trecuta s-a inregistrat cel mai mic numar de muscaturi din ultimii 10 ani”
“Luna trecuta s-a inregistrat cel mai mic numar de muscaturi din ultimii 10 ani. Mai mult decat atat, termenul de solutionare a sesizarilor primite de la bucuresteni a fost redus cu 80 %. Daca in urma cu un an timpul de raspuns era de 45 de zile, acum echipajele ASPA intervin in maximum cinci zile de la primirea sesizarii. Le multumim cetatenilor Capitalei pentru ca au inteles cat de important este sa sesizeze Autoritatea de prezenta cainilor pe strazi”, a declarat Razvan Bancescu.
16.000 de maidanezi au fost adoptati
Bancescu a mai explicat ca “haitele au prezentat prioritate zero pentru echipajele ASPA, reusindu-se pana acum capturarea a 95% dintre acestea”. Pana in acest moment au fost capturati 34.000 de caini de pe strazile Capitalei, dintre care 16.000 au fost adoptati, 16.000 au fost eutanasiati, restul de 2.000 aflandu-se in adaposturi.
De altfel, Autoritatea pentru Supravegherea si Protectia Animalelor are o echipa de interventie disponibila pentru urgente 24 de ore din 24, sapte zile din sapte. In total, ASPA actioneaza cu 15 echipe, 90 de oameni in doua schimburi (zi si noapte).
CITESTE SI
Planul pentru gestionarea cainilor fara detinator prevede si sterilizarea cainilor cu stapan. Astfel, din august 2013 pana in iulie 2014 au fost sterilizati gratuit in cabinetele aflate in parteneriat cu Municipalitatea 9.500 de caini. Cetatenii Capitalei pot sesiza prezenta cainilor pe strazile Capitalei la numarul de telefon 021/9844. (A.S.)