Autoritățile au făcut anunțul! Schimbări majore pentru șoferi
Autoritățile au făcut anunțul! Schimbări majore pentru șoferi. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va înfiinţa propriile firme care să se ocupe de lucrările de investiţii care nu vor fi finalizate de companiile private, a anunţat, joi, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
Acesta susţine că firmele nou-înfiinţate în subordinea CNAIR vor fi „un fel de SMURD” pentru drumuri.
„O prioritate la nivel naţional este crearea unor firme proprii în cadrul CNAIR, şi aici CNAIR s-a mişcat mult mai repede decât CFR, pentru a prelua acele şantiere unde firmele care nu îşi îndeplinesc condiţiile contractuale. Evident, urmează rezilierea contractului şi se intervine imediat ca un fel de SMURD care să intervină şi să preia lucrările de unde au rămas, să le ducă la bun sfârşit. Acelaşi lucru îl vom face şi la CFR. Bani există şi scuze că nu vor mai putea fi că nu avem finanţări, şi vorbesc de bani de la bugetul de stat”, a afirmat Răzvan Cuc.
Ministrul Transporturilor a avut la Botoşani întrevederi cu autorităţile locale pe tema investiţiilor în modernizarea unor drumuri de interes naţional, precum Botoşani- Târgu Frumos sau Botoşani- Vama Stânca, conform celor de la Agerpres.