Autoritățile au decis! Are legătură cu creșterea porcilor în gospodării
Gospodăriile în care au fost depistați porci cu pestă africană trebuie să-i sacrifice „fără posibilitatea repopulării”, arată un document publicat marți de Agrointeligența.
Documentul prevede, între altele, „determinarea depopulării într-un termen limită prin sacrificarea pentru consum propriu sub control sanitar-veterinar, fără posibilitatea repopulării și abatorizarea porcilor din gospodăriile populației, fără posibilitatea repopulării”.
Pentru prevenirea pestei porcine africane, autoritățile au pregătit un set de măsuri care includ depopularea suinelor pe o rază de minim 10 km în jurul fermelor afectate și respectarea condițiilor de biosecuritate pentru gospodării.
„În urma discuțiilor purtate în cadrul Grupului Național de Experți privind combaterea și prevenirea răspândirii pestei porcine africane, președintele ANSVSA a prezentat măsurile recomandate: 1 – depopularea în jurul fermelor; 2 – respectarea condițiilor de biosecuritate din exploatații nonprofesionale cu suine”, arată documentul citat.
Potrivit înscrisului, pentru depopularea în jurul fermelor se propune depopularea pe raza a minim 10 km în jurul exploatațiilor afectate de virus.
În act se mai precizează că măsurile au fost supuse la vot, fiind aprobate în unanimitate de voturi.
„În încheierea ședinței, domnul secretar de stat dr. Raed Arafat a menționat faptul că în cadrul acesteia s-a luat act de recomandările Grupului Național de Experți și a supus aprobării măsurile propuse, acestea fiind acceptate în unanimitate. Totodată s-a aprobat ca prezenta minută să fie transmisă instituțiilor reprezentate în CNCB și instituțiilor prefectului prin grija IGSU/ISUJ/ISU BIF”, arată actul citat.
Potrivit Agrointeligența, documentul a fost elaborat și aprobat în 29 august.
Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat marți în județul Galați, în localitatea Tudor Vladimirescu, în extravilanul căreia, la sfârșitul săptămânii trecute, au fost sacrificați 15 porci din cauza virusului. De data aceasta, pesta a apărut într-o gospodărie. Numărul porcilor sacrificați din cauza infestării cu virsurul pestei porcine africane a ajuns la 159.645 de capete, boala evoluând în 11 județe și 190 de localități – 826 de focare, a anunțat la începutul lunii septembrie, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentară – ANSVSA.
Potrivit ANSVSA, pesta porcină africană evoluează în 11 județe, 190 de localități, cu un număr total de 826 de focare (dintre care 11 în exploatații comerciale industriale, unul în abatorul aparținând unei ferme și unul într-o exploatație comercială de tip A) și 46 de cazuri la mistreți, iar în total au fost eliminați 159.645 de porci afectați de boală.
Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.