Australia a înregistrat zero decese COVID-19 pentru a treia zi la rând și se pregătește să ridice restricțiile impuse de autorități.
Cu toate acestea, premierul statului Victoria, Daniel Andrews, le-a mărturisit cetățenilor că şansele ca Guvernul să renunţe la restricţii până pe 16-17 octombrie sunt destul de mici.
”Nu cred că vom reuşi să micşorăm rata de infectare aşa repede”, a declarat Daniel Andrews.
La nivel naţional, în Australia s-au înregistrat 27.200 de infectări şi 897 decese, cele mai mici cifre raportate în rândul ţărilor dezvoltate. Ţara vecină, Noua Zeelandă, a raportat patru noi cazuri de COVID-19, sâmbătă, însă persoanele sunt turişti aflaţi în carantină.
Până astăzi, 10 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 152.403 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.517 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În intervalul 09.10.2020 (10:00) – 10.10.2020 (10:00) au fost raportate 59 de decese (39 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-everin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani.
58 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.