După trei ani de la trecerea în neființă a Corneliei Catanga, Aurel Pădureanu încearcă, din nou, să organizeze un concert în memoria iubitei sale soții. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, solistul de romanțe a dezvăluit detalii incredibile și piedici neașteptate pe care le-a întâmpinat în strădaniile sale de a-și comemora sufletul pereche.
Confesiunile emoționante ale lui Aurel Pădureanu continuă și cu dezamăgirea pe care i-au provocat-o cei care odinioară îi erau prieteni. Acum, cu sufletul îndoliat, artistul se confruntă cu piedici, atât din partea instituțiilor, cât și din partea colegilor de breaslă.
Aceștia din urmă se pare că au uitat să dea măcar un semn sau să întindă o mână de ajutor. În vreme ce singurul „păcat” al lui Aurel Pădureanu este dorința arzătoare de a-și omagia soția prin intermediul unui spectacol.
Celebrul solist de romanțe nu se află la prima încercare de a-i aduce un omagiu post-mortem Corneliei Catanga. După ce a făcut și anul trecut eforturi zadarnice pentru a organiza un spectacol în memoria artistei, Aurel Pădureanu își încearcă norocul din nou. Din păcate pentru el, s-a lovit iarăși de ignoranța celor în care și-a pus nădejdea. În plus, i s-a cerut o sumă de bani considerabilă, de care ar putea face rost doar prin intermediul sponsorilor, iar CANCAN.RO a aflat toate detaliile.
“Nu am reușit să mai organizez niciun concert în memoria Corneliei. Omul nu are prieteni, succesul său are prieteni. Pentru modul în care a murit Cornelia, o artista de mare valoare, ar fi trebuit instituțiile statului să se ofere, să organizeze ceva. Mi s-au pus piedici, probabil. Ne-ar trebui sponsori. La Sala Palatului ar trebui să dau cam 20-30.000 de euro. Trebuie plătit staff-ul, orchestra, tot. Când mi s-a spus suma aceasta, m-a luat durerea de cap. Aș vrea să vorbesc cu câțiva sponsori, să organizez ceva mai micuț în memoria Corneliei, asta ar fi dorința mea supremă, pentru că ea a fost o stea în constelația muzicii românești”, a mărturisit artistul.
Dezamăgit, Aurel Pădureanu a mărturisit că nu îl mai ajută nimeni, după trecerea în neființă a soției sale. În plus, interpretul și-ar dori ca oamenii să aprecieze mai mult valorile din domeniul muzical.
“Nu există la ora actuală, în țară, să fie trei artiști adevărați, nu păcălici. Noi eram nume grele în muzica din România. Nu te mai ajută nimeni, iar eu nu vreau să deranjez și să supăr pe nimeni. Au făcut toți spectacole la Sala Palatului, artiști care nu s-au ridicat vreodată la nivelul Corneliei. Sunt multe cântărețe despre care se spune că sunt artiste de muzică lăutărească, dar nimeni nu se poate compara cu Cornelia, e o diferență colosală. Ea cânta cu instrumentul, ce altă solistă este în stare să cânte cu acordeonul? Nu există”, a adăugat solistul, dezamăgit de întreaga situație.
Absența celebrei artiste se resimte acut, atât în sufletul soțului, cât și a fiului pe care cei doi artiști îl au împreună, Alexandru. Însă Aurel Pădureanu mărturisește faptul că prietenii și apropiații familiei au dat uitării clipele în care relațiile erau strânse. Odinioară colegii de breaslă își făceau simțită prezența în viețile celor doi artiști, dar astăzi, așa cum spune Aurel Pădureanu: “nicio prietenă de-ale Corneliei nu sună, nu întreabă nimic”.
Solistul recunoaște, în schimb, că are o parte din copiii săi alături, care îl sprijină și îl ajută ori de câte ori are nevoie.
“Nu mă mai sună nimeni, niciunul dintre artiștii care ne erau prieteni, nici nu am nevoie. În momentul în care nu mai ai ce oferi, nu te caută nimeni. Mulțumesc bunului Dumnezeu că am copiii lângă mine și pe mama copiilor mei, nu îmi pun problema zilei de mâine. Au grijă de mine, îmi gătesc, sunt un răsfățat din punctul acesta de vedere. Mă bucur pentru că pot să cânt, să îmi câștig pâinea. Eu nu voi mai putea iubi altă femeie niciodată. Cornelia a fost unică și o femeie de o frumusețe rară”, a mai spus Aurel Pădureanu pentru CANCAN.RO.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.