Cornelia Catanga s-a stins din viață la finalul lunii martie, lăsând un imens gol în muzica lăutărească. La nouă luni de la decesul artistei, Aurel Pădureanu a luat hotărârea de a-i reface mormântul Corneliei Catanga.
Bărbatul nu a reușit să îndeplinească ultima dorință a artistei la acea vreme, (n.r. de a o înmormânta într-un cavou) așa că acum a decis să îi cimenteze locul de veci, până va fi gata cavoul.
Din cauza restricțiilor impuse atunci de pandemie, bărbatul nu a reușit să ducă la bun sfârșit promisiunea făcută soției sale, însă nu a renunțat. La nouă lui de la moartea regretatei cântărețe de muzică lăutărească, Aurel Pădureanu a luat decizia de a-i cimenta locul de veci solistei, până când va putea să îi construiască un cavou:.
”Merg la cimitir ca să îi aprind o lumânare, să îi pun flori. Acolo, lângă ea, mă simt bine. O să îi refac mormântul, o să-l cimentez. Ea nu voia să fie înmormântată direct în pământ. Dar, din cauza pandemiei, atunci nu a fost timp să îi fac cavou, va fi gata anul viitor. Tot acolo îmi voi face și mie un loc de veci, vreau să fiu lângă ea și pe cealaltă lume, să n-o las singurică. Îi era tare teamă de singurătate”, a declarat Aurel Pădureanu, pentru Playtech.ro.
”De dragul lui Alex, fiul meu, un mare pianist, un talent rar întâlnit, mă străduiesc să merg mai departe. Zâmbesc ca să zâmbească și el. Însă doar noi doi știm ce este în sufletul nostru. Alex va pleca în America, poate că anul viitor, pentru o carieră de muzician, dar încă nu se poate desprinde de locurile acestea, de mormântul măicuței lui. Voi merge și eu în America pentru câteva luni, însă aici vreau să mor, în țara mea, să fiu îngropat lângă marea mea iubire. Când mi-e dor de Cornelia, îi îmbrățișez hainele, încă mai păstrez parfumul ei”, a mai spus Aurel Pădureanu.
Soțul Corneliei Catanga are o mare supărare, faptul că a trebuit să o înmorânteze rapid pe artistă, din cauza pandemiei.
”Au murit și alții la fel, dar Cornelia era o artistă care merita, care a adus liniște sufletească, a îmblânzit sufletul prin felul ei de a cânta.
A fost o artistă de primă mărime în constelația muzicii lăutărești. Ați văzut ce s-a făcut acum cu moartea lui Petrică Mâțu Stoian? Credeți că e o diferență mare între artiști, între Catanga și Mâțu Stoian? Nelu Ploieșteanu, la fel, Gabi Luncă, la fel… Unii au fost înmormântați cu onoruri militare, iar Catanga… A murit cum a murit. Explicația?
Eu nu cer altceva nimic de la cei care trebuie să-mi dea aprobare decât să-i fac un cavou pe lângă coșciugul ei, să cimentez acolo. Atât! Să am și eu satisfacția că am făcut ce ea a lăsat cu gură de moarte. Și aș mai vrea să fac ceva pentru Cornelia.
Un festival Cornelia Catanga, pentru că a fost una dintre cele mai mari cântărețe de muzică lăutărească din România. Și merita, iar atâta lume cât trebuia să vină la înmormântare să vină la spectacolele dedicate ei”, a spus Aurel Pădureanu.
Sursa foto: Arhiva Cancan