Augusta Petrescu Lazarov, de ziua ei, povestiri și amintiri, în EXCLUSIVITATE, la Altceva cu Adrian Artene
Augusta Petrescu Lazarov împlinește 49 de ani, pe 10 august, iar jurnalistul Adrian Artene a decis că aceasta este o zi mai mult decât potrivită să o aibă invitată în cel mai nou episod de podcast „Altceva cu Adrian Artene” , episod care va avea premiera, pe Youtube, începând cu ora 19:00.
August Petrescu Lazarov se asociază, din punct de vedere profesional, dar și personal, cu adevăratele începuturi ale divertismentului modern din România pentru că, alături de primul soț, regretatul Valeriu Lazarov, a adus pe micile ecrane producții emblemă în istoria televiziunii din România și putem aminti aici „Surprize, surprize”, „Din dragoste”, „Ciao, Darwin” sau „Iartă-mă”.
„Televiziunea este refugiul preferat al românilor “, spunea Augusta Petrescu Lazarov la un moment dat, iar acum avem ocazia să ne lămurim dacă acest lucru mai este valabil. Așadar, acum avem ocazia, noi, urmăritorii „Altceva cu Adrian Artene” , să intrăm în culisele istoriei acestui domeniu atât de complex, cum este televiziunea.
Desigur, Augusta Petrescu Lazarov ne va împărtăși cu bucurie și istorisiri personale, despre dorințe ascunse, reușite, bucurii, familie, copil.
„Nu pierde, așadar, un episod puternic personal al podcastului „Altceva cu Adrian Artene” și atunci când pronunț cuvântul „personal”, mă refer și la tine, și la mine, pentru că televiziunea și-a „scris” povestea în existența fiecăruia dintre noi. În ciuda acestei avanlanșe de informații din online, TV-ul rămâne un refugiu romantic al timpului meu liber”, concluzionează Adrian Artene.
ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletului.
Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.