La Tribunalul București au loc, joi, audieri pe bandă rulantă în procesul Colectiv. Un număr de 50 martori au fost chemați în fața magistraților. Este vorba despre foste părți civile, care nu mai au pretenții de la inculpați. Cele mai multe dintre declarațiile lor sunt zguduitoare. (VEZI ȘI: MARȘ ÎN MEMORIA VICTIMELOR TRAGEDIEI DIN CLUBUL COLECTIV, ÎN CAPITALĂ)
Una dintre victimele tragediei a povestit cum soția lui a intentat divorț la o jumătate de an după ce a fost ars de flăcările din club. Martorul Marius Frătoaica a relatat judecătorului ce turnură a luat viața sa după infernul din club.
„…Soția mea a intentat divorț la șase luni după ce am fost rănit în Colectiv”, i-a spus bărbatul judecătorului. Judecătorul i-a spus pe ton serios acestuia: „Păi soția nu trebuie să vă susțină?”
” Păi trebuia…”, a răspuns dezamăgit bărbatul.
La rândul său, Daniela Trifu, soția lui Trifu Andrei, a povestit drama pe care o trăiește alături de cel drag. (VEZI AICI: FILMĂRI SECRETE DIN TIMPUL INCENDIULUI DE LA COLECTIV, FĂCUTE PUBLICE LA 4 ANI DE LA TRAGEDIE. CE FĂCEA ADI DESPOT, IMAGINILE SUNT EDIFICATOARE)
„El a dezvoltat o alergie la antibiotice pe lângă tratamentul medical pentru arsuri. În noaptea aceea a reușit să sune. Mi-a spus că a trecut pe lângă moarte. Pentru noi, a început calvarul. Am fost la Urgențe să îl căutăm. În primele zile, nu putea să își facă nevoile fiziologice. El nu mai face scufundări. Nu poate purta costumul de neopren. Am fost dată afară de la muncă pentru că am lipsit șase săptămâni”, sunt mărturiile sfâșietoare ale Danielei Trifu.
Mama uneia dintre victime a povestit cum a început calvarul,
„Mi-am pierdut copila, pe Cătălina Ioniță . Avea 34 de ani. Era arhitect. A murit cu zile. Ea a dat telefon la 112 să vină salvarea ca să o salveze. Aveam o relație foarte bună cu ea. Cu o seară înainte ca ea să meargă în club am vorbit.
Mergem foarte des la cimitir. E înmormântată aproape de casă. O dată m-a luat amețeala și am căzut acolo în cimitir. Mi-am rupt ambele mâini și m-am lovit la cap. Până la acest moment nu aveam amețeli. Durerea dispariției fetei mele mi-a provocat aceste amețeli. (NU RATA: PROCURORII MILITARI, UN NOU DOSAR PENAL DUPĂ APARIȚIA IMAGINILOR ASCUNSE TIMP DE 4 ANI)
Nu mai am speranța pe care o aveam. Fericirea mea a dispărut o dată cu ea. Văd numai răul din jur și mă aștept cumva să mi se întâmple și mie ceva”, au fost declarațiile cutremurătoare ale mamei Cătălinei.