Azi a început audierea martorilor din „Dosarul Caracal”, la Tribunalul Olt. Gheorghe Dincă a solicitat strămutarea procesului de la instanţa olteană. La al cincilea termen din procesul crimelor din Caracal, unde Gheorghe Dincă este judecat pentru uciderea Alexandrei Măceşanu şi a Luizei Melencu, membrii familiei Melencu au avut un schimb de replici cu jandarmii, după ce l-au apostrofat pe cel considerat a fi călăul Luizei.
„Al dracu, venişi, ai?!”, i-a strigat de pe gardul Tribunalului Olt mătuşa Luizei Melencu, după ce autospeciala cu deţinutul de la Penitenciarul de maximă siguranţă din Craiova a oprit în curtea instanţei de judecată. Jandarmii au somat-o pe femeie să nu se mai apropie.
Bunicul Luizei, Stelian Iordache, le-a transmis acestora să fie mai cuviincioşi. „Nu vă cert, dar ajunge odată! Nu vă jignesc, dar fiţi mai cuviincioşi, pentru că voi ne provocaţi să vorbim astfel cu voi!”, a spus acesta. „Veniţi parcă am fi 50 de persoane”, a adăugat şi mătuşa Luizei.
„Am solicitat asistență juridică internațională, adică să e afle cu ce posturi telefonice s-a vorbit după răpire. Au fost șase apeluri de pe telefonul Luizei, în condițiile în care Dincă era într-o altă locație. Dacă am fi aflat cu cine s-a vorbit de pe telefonul Luizei, am fi aflat cine a răpit-o pe Luiza. Doamna judecător a spus și data trecută și de data aceasta că nu o interesează soarta fetelor, aceea e problema altora, dânsa are problema să-l condamne pe Dincă.
Și i-a sugerat lui Dincă să nu dea nicio declarație până când nu sunt audiați toți martorii. (…) Doamna judecător a respins spunând că probele pe care eu le-am obținut de la operator, în martie 2020, ar fi anterioare anului 2019 și au fost avute în vedere de procuror. Dar e o minciună crasă. (…) I-am spus judecătoarei că îi vor ajunge blestemele victimelor. (…) Ceea ce se face în acest dosar nu e justiție, se face acoperire „, a declarat avocata familiei Luizei Melencu, Carmen Obârșanu.
(VEZI ȘI: ANCHETATORII, ORIPILAȚI DE CE AU GĂSIT ÎN CASA LUI GHEORGHE DINCĂ)
Cererea de strămutare depusă de Dincă va fi judecată de Curtea de Apel Craiova, termenul fixat fiind de 1 martie 2021. Şi familiile fetelor ucise şi violate de Dincă au cerut, anterior, strămutarea dosarului, indicând că au suspiciuni că în judeţul Olt ar putea să nu beneficieze de o judecată corectă, dar şi întoarcerea acestui dosar la procurorii DIICOT, pentru refacerea cercetării penale, solicitări respinse de instanţe.
„În urma examinării rechizitoriului, a dosarului cauzei și a referatelor întocmite de către procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică și Serviciului de îndrumare și control ce au format colectivul desemnat cu analizarea actelor de urmărire penală, constatând că rechizitoriul întocmit de către D.I.I.C.O.T. în dosarul «Caracal» întrunește condițiile legalității și temeiniciei, că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate”, se arată în rechizitoriu.
Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată pentru 8 infracțiuni: trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracțiuni, omor calificat – două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte – două infracțiuni.