Au vrut sa jefuiasca o benzinarie cu un pistol de jucarie
TUPEU. Atacatorul (medalion) a crezut ca ii va pacali fara probleme pe angajatii benzinariei, dar s-a inselat Opozitie. Unul dintre angajatii statiei de carburanti s-a prins de trucul folosit de agresori si a ripostat Mihai Mihnea Doi tineri din Timisoara au incercat sa fure, luni seara, banii dintr-o benzinarie din centrul orasului folosindu-se de un pistol de plastic. Indivizii au sosit la statia de carburanti cu un taxi. Unul dintre ei a intrat inauntru si a trecut rapid la amenintari. A primit toti banii de la casiera, dar a pierdut o parte din ei in urma unei confruntari cu un angajat care si-a dat seama ca nu a fost amenintat cu o arma adevarata. Hotul a reusit sa iasa din benzinarie cu doar 100 de lei. Politia a venit rapid la fata locului si a reusit sa blocheze taxiul cu care cei doi atacatori incercau sa paraseasca zona. In urma audierilor s-a stabilit ca tanarul care a intrat in statia de carburanti cu pistolul de plastic avea probleme psihice. Politistii au aflat ulterior ca acesta obisnuia sa le povesteasca amicilor lui despre cum te poti imbogati jefuind banci, magazine sau case de schimb valutar.