Pe 23 iulie s-au împlinit trei ani de când Denisa Răducu, cunoscută sub numele de Denisa Manelista, a plecat din această lume la doar 27 de ani după ce a pierdut lupta cu maladia secolului, cancerul.
Familia a fost nevoită să îi schimbe complet locul de veci care a luat foc la începutului anului. Mai mult de atât, va reface și casa unde vedeta își dorea să se retragă după ce și-ar fi terminat cariera.
Concret, a fost refăcută crucea distrusă de flăcări, au fost puse două vitrine în față, unde sunt așezate icoane și fotografii, dar și mai multe jucării de pluș aduse de fani.
„Am decis să facem un mormânt elegant, așa cum a fost Denisa pe când trăia. Dar am ales alte culori pentru piatra funerară și, pe partea din față, în piatră, este gravat chipul ei, iar pe spate este așezată fotografia ei favorită”, a declarat Adelina, sora regretatei Denisa Răducu pentru Wowbiz.ro
Familia a cheltuit pentru refacerea locului de veci al cântăreței aproximativ 12000 de euro. Părinții și ceilalți din familie vor mai cheltui o sumă de bani și pentru casa în care ar fi vrut să stea ea. Cumnatul ei a povestit că au de gând să se mute în casa respectivă la bătrânețe.
Nu rata: Ce studii a avut, de fapt, Denisa Răducu. Se numără printre cei mai școliți maneliști
„Noi o să ne mutăm în casă mai încolo, la bătrânețe, după ce ne vom întoarce din Spania, dar important este să terminăm și să arate totul așa cum credem noi că și-ar fi dorit și Denisa. Până acum investiția în imobil a ajuns la circa 40000 de euro, dar cred că la final, cu finisări cu tot, va costa totul peste 100.000 de euro”, a declarat Florian, cumnatul Denisei.