Au trecut 3 luni de cand a castigat MasterChef, dar n-a primit inca premiul si a refuzat toate ofertele de angajare! Vezi ce planuri are Petru Buiuca!

De: Cancan
Publicat: 08/07/2012 | 00:00

CANCAN: Ce faci acum? Ai primit oferta sa te angajezi in vreun restaurant sau astepti sa-l deschizi pe al tau?

Petru Buiuca: In momentul de fata savurez din plin urmarile MasterChef. Mi-am facut foarte multi prieteni noi, relatii noi si am primit oferte noi. Imi doresc sa-mi dezvolt brandul propriu, photobites.ro, si sa merg la „razboi” cu el. Deci, chiar daca am primit oferte de angajare, doresc sa invat, sa ma dezvolt si sa promovez idealurile mele. Photobites va fi o platforma altfel, una in care voi demonta niste mituri si voi arata cum este gatitul de fapt: usor, frumos, gustos si foarte amuzant! Mi-ar placea sa-mi deschid propriul meu restaurant. Doar asa m-as vedea intr-o bucatarie profesionista, in momentul de fata.

Ce au zis prietenii tai despre tatuajul pe care l-ai facut dupa terminarea show-ului?

Prietenii mei au fost foooarte incantati si m-au felicitat din tot sufletul. Unii mi-au zis ca sunt nebun, dar e bine ca mi-am tinut promisiunea. Le-a placut si modelul si faptul ca vreau sa am ceva, langa mine, care sa-mi aduca aminte de unde am plecat, unde sunt si unde trebuie sa ma indrept. Sa spunem ca mi-au respectat decizia, m-au felicitat pentru ea si mi-au aratat, indirect, ca asta e „busola” mea: 1773, numarul care a facut istorie.

Nu ai fost o persoana tocmai agreata de ceilalti concurenti, totusi ai ramas in relatii de amicitie cu vreun fost concurent?

Caracterele tuturor concurentilor au fost variate, puternice si cu stilul propriu. Nu am nici cel mai mic resentiment. Refuz sa caracterizez un om dupa 3 luni de stat cu el si sub stres si toate cele. Nu imi permit. Suntem mai mult de atat chiar daca au fost momente in care nici eu nu ii aveam la suflet. Am tinut legatura foarte mult cu Alexandru „Teacher” Cirtu si cu Mehrzad. Am mai vorbit si cu Iris si indirect am luat legatura si cu Papusoiu. Ei au participat la un concurs la Arad si am incercat sa ii ajut cum pot si cu sprijin logistic, dar si cu o promovare, atat cat am putut. Si au fost extraordinari. Premianti!

Spuneai ca inainte de concurs nu gateai mancaruri sofisticate, acum ca „ai furat” meserie, continui sa pregatesti mancare pentru cei dragi, sa inventezi preparate?

Mancarea sofisticata, in sine, e cu doua taisuri. Poti gati sofisticat si cu lucruri foarte simple dar delicioase, naturale, de la tara. Sau poti gati sofisticat folosind chimicale. Eu raman la simplul acela rustic. Nu pentru ca e valul, ci pentru ca asta sunt eu. Asa am fost invatat. Inventez preparate zilnic, „jonglez” cu gusturile si cu prezentarea. MasterChef m-a facut sa ma depasesc si de aceea, acum, aranjez altfel farfuriile, sunt atent la cuplul gust-impact vizual. Cand cei din jur imi vad farfuriile nu mai au doar acel wow de la gust, ci si o uimire de la aspect. Evoluez si asta a insemnat, printre altele, MasterChef.

A fost vreun moment cand ai simtit ca vrei sa parasesti competitia MasterChef?

Niciodata nu m-am gandit sa renunt. Indiferent de cum ma simteam, obosit, nervos, agitat, cu dor de casa. Un moment interesant a fost in finala, cand au venit toti ceilalti concurenti din top 21 si eu am crezut ca trebuie sa gatesc, din nou, impotriva lor. A fost groaznic! Dar apoi m-am remontat si mi-am zis: am trecut prin asta o data, asta e! O luam de la capat!

Daca finala ar fi fost una tip voting, la fel ca alte concursuri, ai fi avut la fel de multe sanse sa obtii marele premiu? Castigam si cu voting si cu live si daca mai eram si acum in concurs. Acum imi dau seama cat de mult ne-a facut MasterChef si juriul acestuia sa crestem, sa vrem mai mult, sa ne depasim. Aici nu a fost vorba doar de mancare, era vorba de daruire, de motivatie personala, de modul in care te comporti, de cum esti tu si ce valori ai. Vorbim aici de un set intreg de amanunte. Noi, cei din top 4, am putea tine un restaurant foarte usor. Doar vorbim aici de Mimi, D’Artagnan si Dexter! Eu am avut norocul si daruirea un pic mai mare! Si atat!

Care va fi primul lucru pe care-l vei face cand vei primi cei 50.000 de euro?

Primul lucru pe care il voi face atunci cand primesc banii va fi sa il scot pe fratele meu mai mic in oras. Tocmai a trecut de Evaluarea Nationala foarte bine si merita felicitat . Apoi vacanta cu cei dragi si dupa aceea ma intorc la treaba! Vreau sa-mi ajut familia si am planuri mari cu platforma mea. O sa fie greu, dar am un sprijin foarte mare langa mine: MasterChef si tot ce inseamna acest concurs!